G******* C******* C*******
Recurent ReclamantS* G******* A******** S*
Intimat PârâtRespinge cererea. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 Decembrie 2011.
Admite cererea formulată de reprezentantul pârâtei. Pentru a da posibilitatea expertului consilier să-şi expusă punctul de vedere. Amână judecarea cauzei la 26.10.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Septembrie 2011.
Se revine cu adresă către expertul desemnat în cauză pentru efectuarea lucrării. Amână judecarea cauzei la 01.06.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Aprilie 2011.
Dispune efectuarea unei expertize tehnice auto care să stabilească avariile produse autoturismului, dinamica producerii accidentului şi dacă avariile constatate au rezultat în urma accidentului, urmând a desemna prin tragere la sorţi în baza dispoziţiilor art. 202 Cod procedură civilă expert în persoana domnului Racotă Radu Mircea, şi va pune în vedere părţilor să depună la dosar dovada achitării onorariului pentru expert în sumă de 250 lei fiecare în termen de 5 zile . Încuviinţează pentru fiecare parte expert consilier urmând a pune în vedere acestora să depună numele expertului consilier în termen de 5 zile. Pune în vedere reclamantei, prin apărător să depună la dosar contractul de vânzare-cumpărare al autoturismului. Ia act că reprezentantul pârâtei renunţă la proba cu interogatoriu Amână judecarea cauzei la 20.04.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Martie 2011.
Admite cererea de acordarea ajutorului public judiciar pentru reclamantă. Admite proba cu înscrisuri şi martorul Tudor Teodor Ionuţ pentru reclamantă şi proba cu înscrisuri şi interogatoriu pentru şoferul implicat în accident, respectiv Tudor Teodor Ionuţ. Pune în vedere reclamantei să precizeze care este echivalentul în lei pe care îl solicită. Prorogă discutarea probei cu expertiză tehnică de specialitate, după administrarea celorlalte probe dispuse în cauză. Pune în vedere reclamantei să prezinte martorul Tudor Teodor Ionuţ necitat, aşa cum s-a obligat. Amână judecarea cauzei la 09.03.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei.
Amânarea cauzei pentru a lua cunoştinţă de întâmpinarea depusă de pârâtă. Prorogă discutarea excepţiei invocate de reprezentantul pârâtei pentru următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la 26.01.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Noiembrie 2010.