E***** I**** S*****
ContestatorA***** V*****
IntimatD******* V*****
IntimatRESPINGE CONTESTAŢIA LA EXECUTARE.Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 04.04.2011 pentru a se depune concluzii scrise de către contestatoare.
Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 28 martie 2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi pentru când: Pune în vedere intimaţilor, prin consilier juridic Busuioc Aurelian, să depună la dosar şi referatul de inspecţie fiscală aferent deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 91978/08.10.2010. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2011.
Constată că cererea de completare a acţiunii formulată de contestatoare este tardiv formulată, motiv pentru care nu se consideră investită cu această cerere. Respinge proba cu expertiză contabilă solicitată de contestatoare, prin av. Pelinel Octavian Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 21 martie 2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi pentru când: Din oficiu, emite adresă către D.G.F.P. Vâlcea, pentru a comunica procesul – verbal de inspecţie fiscală care a stat la baza emiterii deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 91978/08.10.2010, aflată la filele 4-5 şi 23-25 din dosar. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2011.
Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de av. Pelinel Octavian, pentru contestatoare şi consilier juridic Busuioc Aurelian, pentru intimaţi, în vederea luării la cunoştinţă a înscrisurilor depuse la dosar. Amână judecarea cauzei pentru ca părţile să ia cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar şi acordă termen de judecată la data de 28 februarie 2011, pentru când: Acordă termen în cunoştinţă intimaţilor. Pune în vedere părţilor să depună concluzii cu privire la calitatea procesuală pasivă a intimatei .A.F.P. Rm.Vâlcea . Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2011.
Ia act că acţiunea are ca obiect contestaţie împotriva deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 91978/08.10.2010 şi că intimaţi sunt D.G.F.P. Vâlcea şi A.F.P. Rm. Vâlcea. Admite cererea formulată de contestatoare prin av. Pelinel Octavian cu privire la emiterea adresei către intimaţi, pentru a comunica titlu executoriu, dacă există. Amână judecarea cauzei faţă de lipsa de procedură cu intimata D.G.F.P. Vâlcea şi acordă termen de judecată la data de 21 februarie 2011, pentru când: Emite adresă către intimaţii A.F.P. Rm. Vâlcea şi D.G.F.P. Vâlcea, să comunice titlu executoriu cu privire la contestatoare, dacă există. Se citează intimaţii A.F.P. Rm. Vâlcea şi D.G.F.P. Vâlcea la sediul acestora, cu copii de pe cererea de lămurire, formulată de contestatoare, cu menţiunea să depună la dosar întâmpinare, înscrisurile care au stat la baza deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 91978/08.10.2010, dovada de comunicare a deciziei, inclusiv procesul – verbal întocmit cu ocazia inspecţiei fiscale. Pune în vedere contestatoarei prin av. Pelinel Octavian să depună la dosar procesul – verbal de contravenţie seria A/2007, nr. 008715 din 07.10.2010 la care face referire în cererea de lămurire. Prorogă discuţia asupra probatoriului la termenul următor de judecată, pentru când va pune în vedere contestatoarei prin av. Pelinel Octavian să depună la dosar lista cu probele solicitate. Acordă termen în cunoştinţă contestatoarei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2011.
Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 24 ianuarie 2011, pentru când: Emite adresă către contestatoare să depună la dosar delegaţie de reprezentare pentru avocatul care a redactat cererea de chemare în judecată, sub sancţiunea anulării cererii ca fiind formulate de o persoană fără a avea calitatea de reprezentant, să lămurească obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul de a răspunde dacă solicită pe calea contestaţiei la executare în temeiul art. art. 172 Cod proc. fiscală anularea formelor de executare, respectiv a deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii emisă la data de 07.10.2010, înregistrată sub nr. 91978/08.10.2010, sau dacă formulează plângere contravenţională împotriva procesului – verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei de care se face referire în cererea de chemare în judecată, având în vedere că îşi întemeiază cererea pe disp. art. 31 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Se va pune în vedere contestatoarei ca în situaţia în care formulează contestaţie la executare să timbreze cu taxă judiciară de timbru în sumă de 194 de lei şi timbru judiciar de 5 lei, şi să indice cine este intimatul, D.G.F.P. Vâlcea sau A.F.P. Vâlcea. Prorogă discuţia asupra competenţei generale, materiale şi teritorial exclusive a Judecătoriei Rm. Vâlcea cu privire la judecarea dosarului nr. 12973/288/2010. Se reia procedura de citare cu contestatoarea la sediul acesteia. Acordă termen în cunoştinţă intimatului A.F.P. Vâlcea. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2010.