S** T*********** G****** I***** E***** S**
CreditorS** B****** C***** S****
DebitorAdmite cererea formulată de creditoarea SC TRANSILVANIA GENERAL IMPORT EXPORT SRL în contradictoriu cu debitoarea SC BULGARU COMETI SNC. Obligă debitoarea ca, în termen de 20 zile de la data comunicării prezentei ordonanţe, să plătească creditoarei suma de 726,92 lei reprezentând contravaloare marfă livrată. Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 333,65 lei cu titlul de penalităţi contractuale de întârziere aferente perioadei 01.09.2009 – 31.01.2010. Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 40,5 lei cu titlul de cheltuieli de judecată. Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21.05.2010.
Amână judecarea cauzei la data de 21.05.2010 pentru când se vor cita părţile. Dată în şedinţa publică, azi, 16.04.2010.
Revine asupra dispoziţiei de la termenul anterior privind achitarea diferenţei de timbru judiciar, în cuantum de 1,5 lei, de către societatea creditoare, constatând că acesta a fost corect achitat. Amână judecarea cauzei la data de 16.04.2010 pentru când se vor cita părţile, creditoarea de la adresa indicată în cerere, respectiv Oradea, str. Teatrului, nr.1-2, jud. Bihor . Dată în şedinţa publică, azi, 26.03.2010.