C****** J** C*******
ContestatorC****** I*****
ContestatorA******** D* P********** C* - A O********
Intimatadmite cererea
Admite, în parte, contestaţia la executare. Anulează, în parte, actele de executare îndeplinite în dosarul nr. 250/2010 al B.I.E.J. „Bunescu Dumitru” din Rm.Vâlcea, pentru suma de 650,57 de lei . Compensează, în parte, cheltuielile de judecată şi obligă contestatorii să achite intimatei suma de 402 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 10.01.2012
Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de intimată, prin av. Mihai Valerian, pentru intimată, să ia cunoştinţă de răspunsul expertului la obiecţiuni. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 09 ianuarie 2012, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi pentru când: Menţine în sarcina contestatorilor să achite diferenţa de onorariu definitiv de expert în sumă de 250 de lei şi să depună la dosar chitanţa în original, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei potrivit art. 1551 Cod proc. civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2011.
Stabileşte pentru expertul în specialitatea contabilitate Fundătureanu – Nisipeanu Adriana, onorariu definitiv de expert în sumă de 500 de lei, din care s-au achitat de contestatori onorariu provizoriu de 250 de lei prin chitanţa nr. 3015085/1/04.04.201, emisă de Cec Bank, rămânând de achitat o diferenţă de onorariu definitiv în sumă de 250 de lei în sarcina contestatorilor. Din oficiu, încuviinţează obiecţiunea propusă faţă de raportul de expertiză în specialitatea contabilitate, respectiv: 1) expertul să depună listele de plată unde apar trecute onorariile de avocat şi executor care fac obiectul dosarelor de executare nr. 283/2009 şi 250/2010 şi să răspundă dacă prin plata efectuată prin chitanţa nr. 0895/2010 au fost achitate şi cheltuielile cu titlu de onorariu avocat şi onorariu executor ce au făcut obiectul celor două dosare de executare. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 28 noiembrie 2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi pentru când: Revine cu adresă către expertul în specialitatea contabilitate, Fundătureanu Nisipeanu Adriana, să răspundă obiecţiunii propusă din oficiu de instanţă cu menţiunea că s-a stabilit onorariu definitiv de expert în sumă de 500 de lei. Emite adresă către Biroul local de expertize tehnice şi juridice de pe lângă Tribunalul Vâlcea pentru a se aduce la cunoştinţă onorariul definitiv de expert stabilit de instanţă, adresă la care se va ataşa copie de pe încheierea de şedinţă. Din oficiu, emite adresă către intimată să răspundă dacă în tabelele de plată au inclus şi onorariile pentru avocaţi şi executor din dosarele de executare nr. 283/2009 şi 250/2010, inclusiv cele pentru care au fost obligaţi contestatorii să le achite prin hotărâri judecătoreşti puse în executare, în caz afirmativ să înainteze aceste tabele şi să explice de ce în registrul pentru debit din anul 2009 cu privire la familia Crăciun, după ce au scăzut suma de 5925 de lei achitaţi prin chitanţa nr. 0895/2010 a rămas un debit de 1062,01 de lei. Pune în vedere contestatoarei C****** I***** ca până la termenul următor de judecată să achite diferenţa de onorariu definitiv în sumă de 250 de lei şi să depună chitanţa în original, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei potrivit art. 1551 Cod proc. civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2011.
Admite cererile de amânare a judecării cauzei formulate de contestatoarea C****** I***** şi de intimată, prin av. Mihai Valerian, pentru a lua cunoştinţă de raportul de expertiză în specialitatea contabilitate. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 31 octombrie 2011, după orele 12.30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi pentru când: Prorogă , la termenul următor de judecată, discuţia cu privire la eventualele obiecţiuni formulate de părţi la raportul de expertiză în specialitatea contabilitate, precum şi discuţia cu privire la stabilirea onorariului definitiv solicitat de expertul Fundătureanu – Nisipeanu Adriana (fila 84). Pune în vedere contestatoarei C****** I***** şi intimatei, prin av. Mihai Valerian, să depună la dosar eventuale obiecţiuni formulate în scris faţă raportul de expertiză în specialitatea contabilitate, anterior termenului următor de judecată. Pune în vedere contestatoarei C****** I*****, ca până la termenul următor de judecată, să facă dovada că a mai achitat din debit. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2011.
Amână judecarea cauzei faţă de lipsa raportului de expertiză în specialitatea contabilitate şi acordă termen de judecată la data de 17 octombrie 2011, pentru când: Revine cu adresă către expertul în specialitatea contabilitate, Fundătureanu Nisipeanu Adriana, conform celei de la fila 74 cu avertisment de amendă. Acordă termen în cunoştinţă contestatorului C****** J** C*******. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2011.
Admite cererea de completare a raportului de expertiză în specialitatea contabilitate, formulată de către contestatori, cu menţiunea ca expertul să verifice înscrisurile indicate de contestatori doar cu privire la plăţile pretinse de aceştia. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 26 septembrie 2011, pentru când: Revine cu adresă către expertul în specialitatea contabilitate, Fundătureanu Nisipeanu Adriana, conform celei de la fila 74, cu menţiunea că s-a admis cererea de completare a raportului de expertiză în specialitatea contabilitate, formulată de către contestatori, să răspundă şi la noile obiective şi cu menţiunea să verifice înscrisurile indicate de contestatori doar cu privire la plăţile pretinse de aceştia. Se reia procedura de citare cu contestatorul C****** J** C******* la adresa cunoscută. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 septembrie 2011.
Amână judecarea cauzei faţă de lipsa raportului de expertiză în specialitatea contabilitate şi acordă termen de judecată la data de 05 septembrie 2011, pentru când: Revine cu adresă către expertul în specialitatea contabilitate, Fundătureanu Nisipeanu Adriana, conform celei de la fila 64. Se citează contestatorul C****** J** C******* la adresa cunoscută. Acordă termen în cunoştinţă contestatoarei C****** I*****. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2011.
Amână judecarea cauzei faţă de lipsa raportului de expertiză în specialitatea topografie şi acordă termen de judecată la data de 20 iunie 2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi pentru când: Revine cu adresă către expertul în specialitatea contabilitate, Fundătureanu Nisipeanu Adriana, conform celei de la fila 60. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2011.
Admite cererea de înlocuire formulată de expertul în specialitatea contabilitate, Dragomir Ion. Dispune înlocuirea expertului Dragomir Ion cu expertul Fundătureanu Nisipeanu Adriana (locul 3 pe listă). Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 16 mai 2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi pentru când: Emite adresă către Biroul local de expertize tehnice şi juridice de pe lângă Tribunalul pentru a se aduce la cunoştinţă că s-a dispus înlocuirea expertului în specialitatea contabilitate, Dragomir Ion, cu expertul Fundătureanu Nisipeanu Adriana, cu solicitarea ca onorariul provizoriu de expert în cuantum de 250 de lei achitat de contestatori prin chitanţa nr. 3015085/1/04.04.2011, emisă de Cec Bank (fila 53), să-l transfere din contul expertului Dragomir Ion în contul expertul Fundătureanu Nisipeanu Adriana. Emite adresă către expertul în specialitatea contabilitate, Dragomir Ion, pentru a se aduce la cunoştinţă că s-a dispus înlocuirea sa cu expertul Fundătureanu Nisipeanu Adriana. Emite adresă către expertul în specialitatea contabilitate, Fundătureanu Nisipeanu Adriana, conform celei de la fila 48 cu menţiunea că s-a achitat onorariu provizoriu de expert în cuantum de 250 de lei a fost achitat de contestatori, adresă prin care se va aduce la cunoştinţă d-nei expert că dosarele de executare nr. 283/2009 şi 250/2010 ale B.I.E.J. Bunescu Dumitru Tudor se află în păstrarea instanţei şi poate solicita studierea acestora de la grefierul de şedinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2011.
Nu se mai emite adresă către expertul în specialitatea contabilitate, Dragomir Ion. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 11 aprilie 2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi pentru când: Se va verifica la Biroul local de expertize tehnice şi juridice de pe lângă Tribunalul Vâlcea, precum şi la CECCAR – Filiala Vâlcea, dacă expertul Dragomir Ion s-a retras din activitatea de expert în specialitatea contabilitate. Revine cu adresă B.I.E.J. Bunescu Dumitru Tudor să înainteze dosarele de executare nr. 283/2009 şi nr. 250/2010, în vederea ataşării, urmând a fi restituite după consultate. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 aprilie 2011. PREŞEDINTE GREFIER ELENA CRISTINA STELESCU STELIAN CATRINOIU NOTĂ: După finalizarea şedinţei de judecată, în data de 05.04.2011, s-a depus la dosar de către expert Dragomir Ion o adresă prin care aduce la cunoştinţă că începând cu data de 01.01.2011 nu mai efectuează expertize contabile. După finalizarea şedinţei de judecată, în data de 05.04.2011, s-au comunicat de către B.I.E.J. Bunescu Dumitru Tudor dosarele de executare nr. 283/2009 şi nr. 250/2010, motiv pentru care instanţa revine asupra dispoziţiei cu privire la emiterea adresei către B.I.E.J. Bunescu Dumitru Tudor
Încuviinţează proba cu expertiză în specialitatea contabilitate solicitată de contestatori, prin av. Dincă Simona Elena. Respinge primul obiectiv formulat de contestatori la fila 25 din dosar, pentru a fi avut în vedere la efectuarea expertizei în specialitatea contabilitate, respectiv: expertul să stabilească debitul real înregistrat de contestatori faţă de Asociaţia de Proprietari C0 – A Ostroveni – Rm. Vâlcea, conform titlurilor executorii 8822/13.11.20009 şi 7605/23.10.2009, pronunţate în dosarele nr. 5642/28/2009 şi 6750/288/2009 ale Judecătoriei Rm. Vâlcea, având în vedere că instanţa nu poate cenzura titlurile executorii care sunt hotărâri judecătoreşti. Încuviinţează în vederea efectuării expertizei în specialitatea contabilitate, următoarele obiective formulate de contestatori: 1) expertul să stabilească dacă debitul datorat în baza sentinţei civile nr. 7100/08.12.2008, pronunţată în dosarul nr. 4880/288/2008 al Judecătoriei Rm. Vâlcea din dosarul de executare nr. 283/2009 al B.I.E.J. Bunescu Dumitru Tudor a fost stins prin plata efectuată în acel dosar conform chitanţei nr. 0895/08.01.2010 emisă de Asociaţia de Proprietari C0 – A Ostroveni – Rm. Vâlcea; 2) expertul să răspundă dacă plata efectuată prin chitanţa 0895/08.01.2010 stinge şi debitul datorat de contestatori în baza celor două sentinţe civile nr. 8822/13.11.2009 pronunţată în dosarul nr. 5642/288/2009 şi nr. 7605/23.10.2009, pronunţată în dosarul nr. 6750/288/2009; 3) expertul să verifice dacă debitul urmărit în dosarul de executare nr. 250/2010 al B.I.E.J. Bunescu Dumitru Tudor a fost achitat de contestatori prin alte chitanţe (care nu au fost depuse la dosar) cu menţiunea pentru expert că dosarul de executare 250/2010 se află la executorul judecătoresc Bunescu Dumitru Tudor. Desemnează, cu acordul părţilor, pe expertul Dragomir Ion în vederea efectuării expertizei în specialitatea contabilitate, aflat la nr. 1 pe listă. Stabileşte onorariu provizoriu în cuantum de 250 de lei pentru expertul în specialitatea contabilitate, Dragomir Ion, în sarcina contestatorilor. Amână judecarea cauzei în vederea administrării probatoriului şi acordă termen de judecată la data de 04 aprilie 2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi pentru când: Emite adresă către expertul în specialitatea contabilitate, Dragomir Ion, să se prezinte în instanţă pentru a lua cunoştinţă de înscrisurile din dosar şi de obiectivele stabilite, să depună raportul de expertiză cu 5 zile înainte de termen, în atâtea exemplare câte părţi sunt şi unul pentru instanţă, dovada convocării părţilor la faţa locului cu scrisoarea recomandată cu confirmare de primire, conform art. 208 C.pr.civ., borderoul cu cheltuielile aferente efectuării expertizei şi să încheie proces – verbal în care să consemneze eventualele obiecţiuni ale părţilor faţă de cele constatate, să indice perioada de timp necesară în vederea efectuării expertizei şi costul estimativ al lucrării, cu menţiunea că s-a stabilit onorariu provizoriu de 250 de lei în sarcina contestatorilor, adresă la care se va ataşa copie de pe conceptă. Emite adresă către Biroul local de expertize tehnice şi juridice de pe lângă Tribunalul Vâlcea pentru a se aduce la cunoştinţă că a fost desemnat în vederea efectuării unei expertize în specialitatea contabilitate, d-l expert Dragomir Ion şi că s-a stabilit onorariu provizoriu de 250 de lei în sarcina contestatorilor. Emite adresă către B.I.E.J. Bunescu Dumitru Tudor să înainteze dosarele de executare nr. 283/2009 şi nr. 250/2010, în vederea ataşării, urmând a fi restituite după consultate. Pune în vedere contestatorilor, prin av. Dincă Simona Elena, să achite onorariu provizoriu de expert în cuantum de 250 de lei pentru expertul în specialitatea contabilitate, Dragomir Ion, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei, potrivit art. 1551 Cod proc. civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 martie 2011.
Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de contestatori prin av. Dincă Simona – Elena şi de intimată prin av. Mihai Valerian, pentru a se reveni cu adresă către intimată şi pentru ca părţile să ia legătura cu executorul judecătoresc şi să lămurească situaţia plăţii. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 07 martie 2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi pentru când: Revine cu adresă către intimată conform celei de la fila 36. Prorogă pronunţarea asupra probei cu expertiză în specialitatea contabilitate, la termenul următor de judecată, după comunicarea de către intimată a relaţiilor solicitate de instanţă prin adresă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2011.
Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 14 februarie 2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi pentru când: Emite adresă către intimată să răspundă: 1) cum a efectuat imputaţia sumei de 6.000 de lei achitată de contestatori prin ordinul de plată nr. 1/28.12.2009 în dosarul de executare nr. 283/2009 al B.I.E.J. Bunescu Dumitru Tudor raportat la chitanţa nr. 0895/08.01.2010; 2) dacă, pentru diferenţa rămasă în urma achitării debitului stabilit prin sentinţa civilă nr. 7.100/08 decembrie 2008, pronunţată în dosarul nr. 4480/288/2008 al Judecătoriei Rm. Vâlcea, a făcut imputaţia asupra debitului datorat în baza sentinţelor civile ne. 7.605/23 octombrie 2009, pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea în dosarul nr. 6.750/288/2009, şi prin sentinţa civilă nr. 8.822/13 noiembrie 2009, pronunţată în dosarul nr. 5.642/288/2009 al Judecătoriei Rm. Vâlcea, titluri executorii puse în executare în dosarul de executare nr. 250/2010 al B.I.E.J. Bunescu Dumitru Tudor; 3) să înainteze la dosar copii din registrul de partizi şi de casă, unde s-a făcut imputaţia debitului (s-a scăzut debitul). Prorogă pronunţarea asupra probei cu expertiză în specialitatea contabilitate, la termenul următor de judecată, după comunicarea de către intimată a relaţiilor solicitate de instanţă prin adresă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2011.
Dispune suspendarea executării silite în dosarul de executare nr. 250/2010 al B.I.E.J. "Bunescu Dumitru Tudor" până la soluţionarea prezentei contestaţii la executare. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Constată că este prima zi de înfăţişare. Constată că este competentă din punct de vedere general, material şi teritorial exclusiv cu soluţionarea prezentei cauze. Stabileşte cauţiunea în cuantum de 260 lei în sarcina contestatorilor, reprezentând 5% din debitul urmărit de 5857 lei care apare trecut în somaţia de la fila 7 din dosar. Încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată de contestatori prin av. Dincă Simona – Elena. Prorogă pronunţarea probei cu expertiză în specialitatea contabilitate solicitată de contestatori prin av. Dincă Simona – Elena pentru a se ataşa dosarul de executare nr. 250/2010 al B.I.E.J. Bunescu Dumitru Tudor. Încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată de intimată prin av. Mihai Valerian. Amână judecarea cauzei în vederea administrării probatoriului şi acordă termen de judecată la data de 13 decembrie 2010, pentru când: Emite adresă către B.I.E.J. Bunescu Dumitru Tudor pentru a comunica dosarul de executare nr. 250/2010 în vederea ataşării, urmând a fi restituit după consultare. Pune în vedere contestatorilor prin av. Dincă Simona – Elena să depună la dosar obiectivele în scris pentru proba cu expertiză în specialitatea contabilitate. Emite adresă către Biroul local de expertize tehnice şi juridice de pe lângă Tribunalul Vâlcea pentru a depune la dosar o listă cu experţi autorizaţi în specialitatea contabilitate. Pune în vedere contestatorilor prin av. Dincă Simona – Elena să depună la dosar să facă dovada achitării debitului şi să achite cauţiunea în cuantum de 260 lei în vederea discutării cererii de executare silită. Prorogă discutarea cererii de suspendare a executării silite la termenul următor de judecată. Pune în vedere contestatorilor prin av. Dincă Simona – Elena să depună la la dosar copia cărţii de identitate a contestatoarei C****** I***** şi să facă dovada achitării debitului. Acordă termen în cunoştinţă contestatorilor şi intimatului. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 06 decembrie 2010.