Ş***** S***** 1*********
Intimat INCULPATM**** P**** D***** 1*********
Intimat INCULPATL******* C********* 2*********
Intimat INCULPATB***** C****** C******* 2*********
Intimat INCULPATB***** A*** S**** 1*********
Intimat INCULPATAdmite recursul declarat de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara împotriva sentinţei penale, nr. 241/PI/2010, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 1302.4/30/2010. Casează sentinţa recurată şi rejudecând cauza, dispune trimiterea dosarului la Tribunalul Timiş în vederea judecării în continuare a cauzei pe fond. Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii BONDOR CLAUDIU CRISTIAN şi BONDOR ALIN SORIN împotriva aceleiaşi sentinţe. Respinge cererea formulată de inculpatul FIERĂSCU CRISTIAN privind constatarea încetării de drept a măsurii arestării preventive. În baza art. 3002 C.p.p. rap. la art. 160b C.p.p. menţine starea de arest a inculpaţilor ŞTEFAN SILVIU, MAREŞ PETRE DANIEL, LIMOSTIN CONSTANTIN, MULLER ERWIN ALIN, AILOAIE ŞTEFAN DĂNUŢ, CRUSNISCHI GEORGE, GORODEŢCHI CLAUDIU, PAVILIUC ANDREI, FIERĂSCU CRISTIAN, GĂRGĂRIŢĂ VALENTIN DANIEL, BONDOR DENIS BOGDAN, PAUL IACOB, ACHIM RĂZVAN MIHAEL, FILIP DAN, ENACHE MARIAN, BONDOR CLAUDIU CRISTIAN, BONDOR ALIN SORIN. Cheltuielile judiciare privind recursul parchetului rămân în sarcina statului. Dispune obligarea inculpaţilor recurenţi Bondor Claudiu Cristian şi Bondor Alin Sorin la câte 150 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat. Dispune plata din fondurile MJ a sumei de 100 lei către Baroul Timiş, reprezentând onorariu avocat din oficiu pentru inculpatul DELI VLAD ŞERBAN. DEFINITIVA. ---Î.C.C.J. DOSAR NR.5234/1/2010 D.P. 2461/22.06.2010. , RESPINGE CA NEFONDAT RECURSUL , R.29.10.2010. ---Î.C.CJ. DOSAR NR.5226/1/2010 , D.P. 2410/17.06.2010 , RESPINGE , CA INADMISIBILE RECURSURILE , R.21.01.2011.
lipsă dosar fond
Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de inculpatul Fierăscu, prin apărător. Cu recurs în 48 de ore de la pronunţare. termen fond 14 iunie 2010
lipsă de procedură