Dosar 13077/182/2010 din 17.11.2010

Infracţiuni la regimul silvic (Legea nr.46/2008)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 13077/182/2010
Data dosar:
17.11.2010
Instanta:
Judecătoria Baia Mare
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
Infracţiuni la regimul silvic (Legea nr.46/2008)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.06.2011 la ora 8:30

    Complet: Completul CPF nr.3 Penal (cu arestati ,minori)
  • Condamnare

    Condamnă pe inculpatul G.Ş pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori, prevăzută de art. 108 alin. 1 lit. c din Legea 46/2008 cu reţinerea art. 74 lit. a şi c – 76 lit. d Cod penal, la pedeapsa închisorii de 3 luni. În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 2 ani şi 3 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal şi suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare conform art. 71 alin. 5 Cod penal. În temeiul art. 14 Cod procedură penală şi art. 998 Cod civil obligă inculpatul să plătească părţii civile Ocolul Silvic Baia Sprie, suma de 2972,8 lei, cu titlu de despăgubiri. În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească suma de 200 RON cheltuieli judiciare statului. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare cu inculpatul şi de la comunicare cu partea civilă. Pronunţată în şedinţa publică azi 20.06.2011.

  • Sedinta din data de 15.06.2011 la ora 8:30

    Complet: Completul CPF nr.3 Penal (cu arestati ,minori)
  • Amână pronunţarea

    pentru data de 20.06.2011

  • Sedinta din data de 04.05.2011 la ora 8:30

    Complet: Completul CPF nr.3 Penal (cu arestati ,minori)
  • Amână cauza

    pentru a reveni cu adresă la Ocolul Silvic Baia Sprie.

  • Sedinta din data de 23.03.2011 la ora 8:30

    Complet: Completul CPF nr.3 Penal (cu arestati ,minori)
  • Amână cauza

    pentru a reveni cu adresă la Ocolul Silvic Baia Sprie

  • Sedinta din data de 09.02.2011 la ora 8:30

    Complet: Completul CPF nr.3 Penal (cu arestati ,minori)
  • Amână cauza

    Audierea martorului Libotean Sabin. Pentru a solicita relaţii Ocolului Silvic Baia Sprie.

  • Sedinta din data de 15.12.2010 la ora 8:30

    Complet: Completul CPF nr.3 Penal (cu arestati ,minori)
  • Amână cauza

    Pentru ca inculpatul să-şi angajeze apărător.

Flux dosar


Actualizare GRPD