S** "****** R******
Intimat ReclamantP******* M*********** R****** -**** P*****
Recurent PârâtA******** D* P********** "******** R******
Recurent PârâtRespinge acţiunea ca nefondată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea la data de 19 aprilie 2011.
Amână pronunţarea la data de 14 aprilie 2011.
Se va emite adresă Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Rădăuţi, pentru a depune la dosar documentaţia care a stat la baza întabulării Statului Român şi a SC MARELVI IMPEX SRL Rădăuţi cu parcela 4677 din CF 31293 a com. cad. Rădăuţi (nr. CF vechi 10530). Prorogă punerea în discuţie şi pronunţarea asupra probei cu expertiza solicitată de apărătoarea reclamantei, după depunerea la dosar a înscrisurilor solicitate Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Rădăuţi.
Pune în vedere reprezentantului prim pârâtului ca până la următorul termen de judecată să depună la dosar înscrisuri din care să rezulte cui aparţine pasajul de trecere în cauză, precum şi extrase CF cu privire la acesta.
Admnite cererea de suspendare. Dispune suspendarea autorizaţiei de construire. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea cu privire la cererea de suspendare la data de 11 ianuarie 2011.Pentru soluţionarea fondului cauzei acordă termen la data 10 februarie 2011.