Dosar 1315/109/2010 din 22.03.2010

contestaţie decizie de concediere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1315/109/2010
Data dosar:
22.03.2010
Instanta:
Tribunalul Argeș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
contestaţie decizie de concediere
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.12.2011 la ora 8:30

    Complet: C1-LM-FOND
  • Admite cererea

    Admite contestaţia. Anulează decizia nr.647/15.03.2010 emisă de intimată. Obligă intimata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta de la data concedierii (15.03.2010) şi până la data de 14.12.2011, precum şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.643 lei. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 decembrie 2011, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

  • Sedinta din data de 07.12.2011 la ora 8:30

    Complet: C1-LM-FOND
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 14 decembrie 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 07 decembrie 2011, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

  • Sedinta din data de 30.11.2011 la ora 8:30

    Complet: C1-LM-FOND
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 07 decembrie 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 noiembrie 2011, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

  • Sedinta din data de 23.11.2011 la ora 8:30

    Complet: C1-LM-FOND
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea formulată de apărătorul contestatoarei şi acordă un ultim termen de judecată pentru a da posibilitatea contestatoarei să facă dovada achitării diferenţei de onorariu pentru expert, sub sancţiunea decăderii din probă. Amână judecarea cauzei la data de 30.11.2011. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 noiembrie 2011, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

  • Sedinta din data de 16.11.2011 la ora 8:30

    Complet: C1-LM-FOND
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea formulată de expertul Mălăncioiu Daniel cu privire la suplimentarea onorariului cu suma de 543 lei. Amână judecarea cauzei la data de 23.11.2011, pentru a da posibilitatea contestatoarei să facă dovada achitării diferenţei de onorariu pentru expert, termen la care se va discuta şi raportul de expertiză întocmit, în cauză, de expert contabil Mălăncioiu Daniel. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 noiembrie 2011, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

  • Sedinta din data de 09.11.2011 la ora 8:30

    Complet: C1-LM-FOND
  • Amână cauza

    Respinge cererea formulată de apărătorul ales al contestatoarei în sensul de a se dispune strigarea cauzei după ora 10, 30. Încuviinţează cererea apărătorului intimatei în sensul de a se acorda un nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 16.11.2011, pentru a da posibilitatea părţilor să ia cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09 noiembrie 2011, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

  • Sedinta din data de 21.09.2011 la ora 8:30

    Complet: C1-LM-FOND
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 09.11.2011, pentru lipsa raportului de expertiză. Încuviinţează cererea de înlocuire formulată de expertul Moldoveanu Ion. Emite adresă către expertul desemnat prin tragere la sorţi, Mălăncioiu Daniel, în sensul de a efectua lucrarea cu respectarea dispoziţiilor art.208, 209 cod proc. civilă. Emite adresă către Biroul Local de Expertize în sensul de a transfera onorariul din contul expertului Moldoveanu Ion în contul expertului Mălăncioiu Daniel. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 septembrie 2011, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

  • Sedinta din data de 15.06.2011 la ora 8:30

    Complet: C1A-LM-FOND
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 21.09.2011, pentru lipsa raportului de expertiză şi nelegala constituire a completului de judecată. Emite adresă către expertul desemnat, prin tragere la sorţi, Moldoveanu Ion , în sensul efectuării expertizei ce are ca obiectiv: - să se calculeze, în raport de suma de bani plătită de intimată conform înscrisurilor existente la dosar, care este diferenţa de drepturi salariale ce mai trebuie achitată de către intimată, avându-se în vedere cele 90 de zile de preaviz conform art. 2.5. din Actul Adiţional nr.92/2007, compensaţia ce trebuia acordată în temeiul art.27 alin.-1 din C.C.M. la nivel de ramură industrie textilă şi să se calculeze numărul de bonuri de masă ce trebuiau să fie acordate contestatoarei. Emite adresă către către Biroul Local de Expertize în sensul de a se comunica numirea în cauză a expertului contabil Moldoveanu Ion. Emite adresă către Tribunalul Vâlcea în sensul de a asigura prezenţa a doi asistenţi judiciari din cadrul acelui tribunal care să participe la soluţionarea prezentei cauze. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 iunie 2011, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

  • Sedinta din data de 04.05.2011 la ora 8:30

    Complet: C1A-LM-FOND
  • Amână cauza

    Încuviinţează, pentru reclamantă, proba cu înscrisuri, proba cu relaţii de la intimată în sensul de a ne comunica dacă există o hotărâre a Adunării Generale a intimatei cu privire la desfiinţarea postului, în caz afirmativ să înainteze la dosar un exemplar, să ne comunice statul de funcţii, organigrama, documente din care rezultă că nu mai sunt necesare activităţile din fişa postului contestatoarei, fişa postului contestatoarei şi să ne comunice Hotărârea Adunării Generale cu privire la înfiinţarea postului ce-l avea contestatoarea, după data de 22.04.2010 şi proba cu expertiză contabilă pentru perioada 17.02.2010, data concedierii şi data efectuării expertizei, expertiză ce are ca obiective : - să se calculeze, în raport de suma de bani plătită de intimată conform înscrisurilor existente la dosar, care este diferenţa de drepturi salariale ce mai trebuie achitată de către intimată, avându-se în vedere cele 90 de zile de preaviz conform art. 2.5. din Actul Adiţional nr.92/2007, compensaţia ce trebuia acordată în temeiul art.27 alin.-1 din C.C.M. la nivel de ramură industrie textilă şi să se calculeze numărul de bonuri de masă ce trebuiau să fie acordate contestatoarei. Numeşte expert prin tragere la sorţi expertul contabil Moldoveanu Ion. Stabileşte onorariul pentru expert în cuantum de 500 lei ce va fi achitat de către reclamantă, căreia i se pune în vedere, prin apărător, să achite onorariul pentru expert, în termen de 5 zile, sub sancţiunea prevăzută de disp.art.170 alin.3 cod proc. Civilă şi art. 288 Codul Muncii. Adresele către expertul desemnat prin, tragere la sorţi, Moldoveanu Ion şi către Biroul Local de Expertize se vor emite după ce pârâta va face dovada achitării onorariului stabilit, în sarcina sa, pentru expert. Amână judecarea cauzei la data de 15.06.2011, pentru administrarea probelor solicitate de contestatoare prin apărător. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 04 mai 2011, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

  • Sedinta din data de 16.03.2011 la ora 8:30

    Complet: C1-LM-FOND
  • Încheiere

    Amână judecarea cauzei la data de 04.05.2011, pentru legala constituire a completului de judecată. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 Martie 2011, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

  • Sedinta din data de 20.01.2011 la ora 13:00

    Complet: C2-LM-FOND
  • Încheiere

    Scoate cauza de pe rol şi o înaintează Serviciului Arhivă pt. repartizarea aleatorie unui complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale prin blocarea completului C2 LM fond din cadrul instanţei. Pronunţată în şedinţa publică azi, 20.01.2011, la Tribunalul Argeş, secţia civilă, complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.

  • Sedinta din data de 19.01.2011 la ora 08:30

    Complet: C2 - Cameră de consiliu
  • Încheiere

    Admite cererea de abţinere. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică azi, 19.01.2011, la Tribubunalul Argeş, secţia civilă, complet psecilaizat de litigii de muncă şi asigurări sociale.

  • Sedinta din data de 14.06.2010 la ora 13:00

    Complet: C2-LM-FOND
  • Soluţionare

    Admite contestaţia formulată de contestatoarea P***** L****, domiciliată în municipiul Piteşti, B-dul Libertăţii, nr. 6, bl. 12B, sc. A, ap. 28, judeţul Argeş, în contradictoriu cu intimata S.C. FRANCESCA INDUSTRIES S.A., cu sediul în municipiul Piteşti, str. N. Bălcescu, nr. 185, judeţul Argeş. Constată nulitatea absolută a deciziei nr. 647/15.03.2010 emisă de către intimată. Obligă intimata să plătească contestatoarei o despăgubire egală cu salariul indexat, majorat şi actualizat şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta, de la data concedierii până la data de 14.06.2010. Obligă intimata şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 lei. Definitivă şi executorie. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Iunie 2010, la Tribunalul Argeş, secţia civilă, complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.

  • Sedinta din data de 10.06.2010 la ora 13:00

    Complet: C2-LM-FOND
  • Amânat

    Amână pronunţarea la data de 14.06.2010. Pronunţată în şedinţa publică azi, 10.06.2010, la Tribunalul Argeş, secţia civilă, complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.

  • Sedinta din data de 06.05.2010 la ora 13:00

    Complet: C2-LM-FOND
  • Încheiere

    În vederea legalei constituiri a completului de judecată, amână judecarea cauzei la data de 10.06.2010 Pune în vedere reprezentantului societăţii să depună la dosar toate actele care au stat la baza deciziei contestate, inclusiv adresa emisă către AJOFM în vederea redistribuirii contestatorului, dacă există şi organigrama posturilor înainte şi după concediere. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Mai 2010 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.

Flux dosar


Actualizare GRPD