D*** M* S******** M*****
Recurent InculpatG**** V*****
Intimat Parte vătămatăRespinge cererea inculpatului de schimbare a incadrarii juridice cu privire la fapta prev de art. 239 alin. 2 cod penal in art. 2 alin. 1 pct. 4 din L 61/1991. În baza art.239 al.2 C.pen., cu aplicarea art.74 lit.a C.pen. şi art.76 lit.e C.pen., condamnă pe inculpatul D.S.M.pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, la pedeapsa de:5 (cinci) luni închisoare. în baza art.321 al.1 C.pen., cu aplicarea art.74 lit.a C.pen. şi art.76 lit.d C.pen., condamnă pe acelasi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, la pedeapsa de:10 (zece) luni inchisoare. În baza art.33 lit. b si art. 34 lit. b cod penal, contopeste pedepsele de mai sus in pedeapsa cea mai grea, de 10 luni inchisoare, astfel ca in final inculpatul va executa pedeapsa de: 10 (zece) luni inchisoare. constata ca inculpatul a fost retinut 24 de ore in data de 21.11.2010 si a fost arestat preventiv in perioada 21.11.2010-02.12.2010.În baza art. 81 cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata prevăzută de art. 82 cod penal, respectiv 2 ani si 10 luni termen de încercare.Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare cu inculpat şi cu procurorul şi de la comunicare cu partea vatamata G.V.Dată şi pronunţată în şedinţă publică azi, 01.06.2011.
amâna pronunţarea la data de 1.06.2011, sala 114, C2/P, ora 15,oo
amâna pronunţarea la data de 27.05.2011, sala 114, C2/p, ora 15,oo.
ptr a se cita martorii lipsă cu Mandate de aducere.
ptr a se repeta procedura de citare cu martorii.
ptr a se repeta procedura de citare a martorilor lipsa la acest termen de judecată.
ptr a se cita martorii din rechizitoriu.
Admite cererea de amânare formulată de către apărătorul ales al inculpatului.
In baza art.3oo ind.1 alin. 1 si 2 Cod procedura penala, dispune revocarea arestarii preventive a inculpatului D. S. M. trimis in judecata prin rechizitoriul emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare sub aspectul savarsirii infractiunilor de ultraj, prev şi ped de art. 239 alin 2 Cod pen şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev şi ped de art 321 alin 1 Cod pen, cu aplicarea art. 33 lit b Cod pen, arestare dispusa prin Incheierea nr.113/21.11.2010 pronuntata de Judecatoria Satu Mare in dosar nr. 12833/296/2010, modificata prin Incheierea penala nr. 61/R/24.11.2010 pronunţata de Tribunalul Satu Mare si dispune punerea de indata in libertate a inculpatului. In baza art.143 Cpp , art 145 Cpp dispune faţă de inculpat măsura obligării de a nu părăsi localitatea Satu Mare, jud Satu Mare. În baza art 145 alin 22 Cpp, se va atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive. Se va dispune comunicarea prezentei încheieri către IPJ Satu Mare, Politia mun Satu Mare, Jandarmeriei Satu Mare, Poliţia Comunitară Satu Mare, Serviciului Paşapoarte Satu Mare, Inspectoratul General al Politie de Frontiera. Cu recurs in 24 de ore de la comunicare. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică azi 02.12.2010, ora 14,00.