V***** D***** I****
Recurent PetentV***** D***** I***** L* A** A***** I******
Recurent PetentC******** A***** I**
IntimatÎn temeiul art.2781 al.8 lit.a C.pr.pen. respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul V.D.I. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din 08.02.2010 , dată în dosarul de urmărire penală nr. 9529/P/2009 şi împotriva rezoluţiei de respingere a plângerii din 20.05.2010, dată în dosar nr. 739/II/2/2010 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara şi menţine rezoluţiile date în aceste dosare. În temeiul art.192 al.2 C.pr.pen. obligă petentul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile, de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru petent şi intimat. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 15.09.2010.
Amână pronunţarea la data de 15.09.2010
Emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara pentru a se comunica la ce data a formulat plângerea petentul la prim procuror, precum şi copia plicului prin care s-a primit plângerea petentului adresată prim procurorului parchetului, în situaţia în care aceasta a fost trimisă prin poştă. Pune în vedere petentului să indice data la care a formulat către Prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara. Amână judecarea cauzei la 08.09.2010, C2P, sala 278, pentru când petentul are termen în cunoştinţă şi se citează intimatul.
În temeiul art. 6 C.pr.pen., art. 6 par. 3 lit. b C.E.D.O. şi art. 24 din Constituţia României, care garantează dreptul la apărare, va încuviinţa cererea de amânare formulată de către intimatul C., în vederea angajării unui apărător ales, apreciind-o ca fiind întemeiată. Se citează intimatul. Se acordă termen în cunoştinţă petentului. Amână judecarea cauzei la 26.07.2010, C2P, sala 278. Pronunţată în şedinţa publică din 30.06.2010.
Introduce în cauză intimatul, C. A. I. Amână judecarea cauzei la 30.06.2010, C2P, sala 278, pentru când se citează intimatul, petentul având termenul dat în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din 16.06.2010.