P******** D* P* L**** J********** P******
RecurentP*** A* M***** N*****
Intimat InculpatCondamna pe inculpat la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 87 alin 5 din OUG 195/2002 R. În baza art. 81 C.pen suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate, iar în baza art. 82 C.pen fixează termen de încercarea de 3 ani. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C.pen. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a şi b C.pen, iar în baza art. 71 alin 5 C.pen constată suspendată de drept pedeapsa accesorie aplicată. În baza art. 189 şi art. 191 C.proc .pen obliga inculpatul la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 cheltuieli judiciare efectuate in cursul urmăririi penale şi 200 onorariu avocat oficiu fond Micu Monica, conform împuternicirii nr.4567/08.11.2011. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Noiembrie 2011
În temeiul art. 306 Cpp amână pronunţarea la data de 08.11.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Noiembrie 2011
În temeiul art. 327 alin 3 C.pr.pen constata imposibilitatea audierii martorului MC, urmând a fi avută în vedere declaraţia dată de acesta în faza de urmărire penală. Se emite adresă către IPJ Argeş în vederea actualizării fişei de cazier judiciar a inculpatului. În temeiul art. 199 alin 3 C.pr.pen admite cererea de scutire a amenzii formulată de martorul Rizea Constantin. Amână judecarea cauzei la data de 01.11.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Septembrie 2011.
Admite cererea formulata de aparatorul inculpatului si acorda un nou termen de judecata pentru lipsa fişei de cazier judiciar , urmand a se reveni cu adresa in acest sens. Pune in vedere martorului prezent sa se prezinte necitat la urmatorul termen de judecata avand asupra sa un act de identitate, urmând ca cererea de scutire de la plata amenzii judiciare formulata de acesta sa fie soluţionata dupa ce se va depune la dosar o copie de pe certificatul de deces al mamei sale. Se reia procedura de citare cu martorul din acte M.C., cu mandat de aducere, potrivit disp.art.183 C.p.p. si adresa la Politia Mun.Pitesti sa comunice numele persoanei care se face vinovata de neexecutarea mandatului. Amână judecarea cauzei la 20.09.2011. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Iunie 2011
In baza art.327 alin.3 C.p.p. constata imposibilitatea audierii martorului din acte B.G.M. Acorda un nou termen de judecata pentru lipsa martorilor din acte M.C. si R.C., in a caror audiere se stăruie, urmând a se relua procedura de citare cu aceştia cu mandate de aducere, potrivit disp.art.183 C.p.p., cu adresa la postul de politie pentru aducerea la îndeplinire a lor si cu avertisment de amenda in caz de neexecutare. Se emite adresa la I.P.J. Argeş, in vederea reactualizării fişei de cazier judiciar. Amână judecarea cauzei la 28.06.2011. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Mai 2011
Admite cererea formulata de reprezentantul Parchetului, sens in care reia relua procedura de citare cu martorii din acte cu mandate de aducere si cu avertisment de amenda in caz de neprezentare, urmând a se emite adresa si la Politia Mun.Pitesti pentru aducerea la indeplinire a mandatelor. Admite cererea de reexaminare a sancţiunii amenzii judiciare in cuantum de 500 lei, formulata de d-na av. M.M. si scuteste pe aceasta de la plata amenzii. Amână judecarea cauzei la 17.05.2011. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Aprilie 2011
Acorda un nou termen de judecata pentru lipsa partii, aparatorului său si a martorilor din acte. In baza art.198 alin.3 C.p.p. si art.198 alin.23 C.p.p. aplică amenda judiciara in cuantum de câte 500 lei apărătorului desemnat din oficiu al inculpatului –av.M.M. si martorilor din acte care si-au luat obligaţia de a se prezenta la acest termen, respectiv R.C si M.C având in vedere lipsa lor nejustificata ce a condus la tergiversarea soluţionării cauzei. In baza art.291 C.p.p. se va relua procedura de citare cu martorii din acte cu mandate de aducere cu insoţitor, potrivit disp art.183 C.p.p. Amână judecarea cauzei la 19.04.2011. Cu drept de reexaminare in termen de 10 zile de la comunicare in ceea ce priveste amenda judiciara si cu recurs odata cu fondul pentru celelalte dispozitii. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Martie 2011
Acorda un nou termen de judecata in vederea audierii martorilor din acte, in a căror audiere se stăruie. Se reia procedura de citare cu aceştia cu mandate de aducere, potrivit disp.art.183 C.p.p. si cu avertisment de amenda in caz de neexecutare. Amână judecarea cauzei la 22.03.2011. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Februarie 2011
Acorda un nou termen de judecata in vederea audierii martorilor din acte, urmând a se relua procedura de citare cu aceştia cu mandate aducere, potrivit disp.art.183 C.p.p. Se emit adrese la Sectiile nr.2 si 4 Politie Pitesti si Postul de Politie al Comunei Moşoaia, sa faca demersurile necesare pentru ca martorii sa se prezinte la instanta in vederea audierii, cu avertisment de amenda in caz de neexecutare Amână judecarea cauzei la 22.02.2011. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Ianuarie 2011
Admite cererea formulata de reprezentantul Parchetului. Se citeaza martorii din acte cu mandate de aducere. Respinge cererea formulata de aparatorul inculpatului privind citarea acestuia cu mandat de aducere, inculpatul avand termen in cunostinta. Amână judecarea cauzei la 11.01.2011. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Noiembrie 2010
Admite, ca fiind utile soluţionării cauzei, probele aşa cum au fost solicitate si acorda un nou termen de judecata în vederea administrării lor. Se emite adresa la IPJ Arges, sa comunice fişa de cazier judiciar. Se citeaza martorii din acte la adresele de domiciliu Amână judecarea cauzei la 16.11.2010. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Octombrie 2010