Dosar 13324/193/2010 din 23.08.2010

lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 13324/193/2010
Data dosar:
23.08.2010
Instanta:
Judecătoria Botoșani
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.03.2011 la ora 08:30

    Complet: PN3
  • Soluţionare

    Condamnă pe inculpatul Daniliuc Eugen zis „Gâscă” pentru săvârşirea infracţiunii de „lovire”, prev. şi ped. de art. 180 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 74 lit. a, c, art. 76 alin. 1 lit. e C.pen. la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare. În baza art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani şi 2 luni reprezentând termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.pen. În baza dispoziţiilor art. 71 alin. (1), (2) C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. (a) teza a II-a şi lit. (b) C.pen., iar în temeiul art. 71 alin. (5) C.pen. suspendă executarea acesteia pe durata suspendării executării pedepsei închisorii. În baza art. 359 C.proc.pen. atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni. În temeiul art. 14 şi 346 alin. 1 C.proc.pen. coroborat cu art. 998–999 C.civ. admite acţiunea civilă, în parte, formulată de partea vătămată Turcu Cristian-Viorel având ca obiect obligarea inculpatului la plata a 1.500 lei reprezentând despăgubiri materiale, şi obligă inculpatul la plata sumei de 750 lei reprezentând despăgubiri materiale către partea vătămată menţionată. În temeiul art. 14 şi 346 alin. 1 C.proc.pen. coroborat cu art. 998–999 C.civ. admite acţiunea civilă, în parte, formulată de partea vătămată Turcu Cristian-Viorel (având ca obiect obligarea inculpatului la plata a 5.000 lei reprezentând daune morale, şi obligă inculpatul la plata sumei de 3.000 lei reprezentând daune morale către partea vătămată menţionată. În temeiul art. 193 alin. 6 C.proc.pen. raportat la art. 274 C.proc.civ. obligă inculpatul Daniliuc Eugen zis „Gâscă” să plătească părţii vătămate Turcu Cristian-Viorel suma de 800 lei reprezentând onorariu avocat, conform chitanţelor seria BT FA nr. 174/30.08.2010 şi seria BT FA nr. 251/27.01.2011, depuse la dosar. În temeiul art. 191 alin. 1 C.proc.pen. obligă inculpatul Daniliuc Eugen zis „Gâscă” să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 200 lei. ----- În temeiul art. 11 pct. 2 lit. (b) rap. la art. 10 lit. (h) C.proc.pen. încetează procesul penal împotriva inculpatului Corneanu Cătălin-Costel pentru săvârşirea infracţiunii de „lovire”, prev. şi ped. de art. 180 alin. 2 C.pen., urmare a împăcării cu partea vătămată Turcu Cristian-Viorel. În temeiul art. 192 alin. 1 pct. 2 lit. (b) C.proc.pen. obligă partea vătămată Turcu Cristian-Viorel şi pe inculpatul Corneanu Cătălin-Costel să plătească statului, fiecare, suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 21 martie 2011.

  • Sedinta din data de 14.03.2011 la ora 08:30

    Complet: PN3
  • Amână cauza

    AMÂNĂ PRONUNŢAREA CAUZEI LA DATA DE 21.03.2011, ORA:08,30.

  • Sedinta din data de 14.02.2011 la ora 08:30

    Complet: PN3
  • Amână cauza

    amână cauza pentru lipsă de procedură.

  • Sedinta din data de 21.01.2011 la ora 08:30

    Complet: PA3
  • Amână cauza

    ALTE CAUZE

  • Sedinta din data de 30.11.2010 la ora 08:30

    Complet: PA3
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa inculpatului Daniliuc Eugen va acorda termen de judecată pentru când va dispune a se reveni cu citarea acestuia cu mandat de aducere cu punere efectivă în executare. Se va reveni cu citarea martorului Buţincu Ionuţ.

  • Sedinta din data de 22.10.2010 la ora 08:30

    Complet: PA3
  • Amânat

    Faţă de lipsa inculpaţilor, va acorda termen de judecată pentru împăcarea părţilor dacă aceştia doresc şi pentru mediere. Se va emite adrese către ambii inculpaţi prin care li se va solicita să se prezinte în instanţă, în caz contrar se va proceda la amendarea lor de către instanţă. Se va reveni cu citarea părţilor care nu au TC.

  • Sedinta din data de 20.09.2010 la ora 08:30

    Complet: PN3
  • Soluţionare

    Faţă de cererea de acordare a unui termen de judecată solicitată de apărătorul părţii civile o va admite şi va dispune a se introduce în cauză şi cita martorii de la UP, numiţii Brînzei Geanina Elena domiciliată în sat. Băiceni, com. Curteşti, jud. Botoşani şi Buţincu Ionuţ domiciliat în Botoşani, str. Tudor Vladimirescu, nr.2, sc.A, ap.2, jud. Botoşani. De asemenea, va acorda termen de judecată pentru împăcarea părţilor şi pentru angajare apărător pentru inculpaţi dacă aceştia doresc şi pentru mediere.

Flux dosar


Actualizare GRPD