D***** I* R***********
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a şi c Cod penal şi art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal condamnă inculpatul Drăgan Radu-Clement la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”. În temeiul dispoziţiilor art. 71 alineatul 2 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alineatul 1 literele a teza II şi b Cod penal, pe durata executării pedepsei. În temeiul prevederilor art. 81 alineatul 2 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 (trei) luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 3 (trei) luni stabilit conform art. 82 Cod penal. În temeiul prevederilor art. 71 alineatul 5 suspendă condiţionat executarea pedepselor accesorii. În temeiul dispoziţiilor art. 359 Cod de procedură penală pune în vedere inculpatului prevederile art. 83 Cod penal referitoare la revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei în ipoteza săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, cu consecinţa executării în regim de detenţie a ambelor pedepse, care nu se vor contopi. În baza dispoziţiilor art. 189 şi art. 191 alineatul 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să achite suma totală de 250 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, reprezentând suma de 100 lei cheltuieli din faza de urmărire penală şi 150 lei din faza de judecată, din care suma de 50 lei reprezentând 25% din valoarea onorariului avocat din oficiu Mîndrilă Elena ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile care au lipsit. Pronunţată în şedinţa publică azi, 22 martie 2011.
la 22.03.2011 în vederea citării martorilor din lucrări.
termen la 15.02.11 în vederea solicitării de relaţii şi citării martorilor.
- se vor cita martorii din lucrări Hîrceag Andrei Răzvan şi Ungureanu Alexandru Iulian, pentru următorul termen de judecată şi cu mandat de aducere . - se va reveni cu adresă la primăria mun. Vatra Dornei, prin care se va solicita să întocmească şi să înainteze la dosar o ancheta socială la domiciliul inculpatului, în care să menţioneze şi comportamentul inculpatului în familie şi societate; - acordă termenul solicitat de inculpat , prin apărător pentru a asigura prezenţa martorilor încuviinţaţi acestuia , în circumstanţiere ;
administrare probe
Amână cauza la 2 noiembrie 2010 în vederea studierii dosarului cauzei de către apărătorul ales al inculpatului.