U**** C******* G*******
Apelant INCULPATV** L****** C*****
Intimat INCULPATS* C********** S**
Apelant PARTE CIVILĂD***
Apelant PARTE CIVILĂC*** D* A******** D* S******* T****
Parte civilă intimatăÎn baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respinge ca nefondate apelurile declarate de părţile civile S.C. CONTINENTAL S.R.L. şi DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE TIMIŞ împotriva sentinţei penale nr. 474 din 15 iunie 2005, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 733/P/2004 din 22.01.2004. În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admite apelurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TIMIŞ şi inculpatul U**** C******* G******* împotriva aceleiaşi hotărâri. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând cauza: Înlătură dispoziţia de achitare a inculpatei V** L****** C***** în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru infracţiunea de încasare de către angajator de la salariaţi a contribuţiei datorate, potrivit legii, pentru pensia suplimentară, a contribuţiei de 1% datorate Fondului pentru plata ajutorului de şomaj, precum şi a contribuţiei datorate pentru asigurările sociale de sănătate şi nedepunerea acestora în termen de 15 zile în conturile stabilite potrivit reglementărilor în vigoare, prevăzută de art. 20 din Legea nr. 130/1999 cu aplic. art. 13 C.p. Înlătură dispoziţia de achitare a inculpatului U**** C******* G******* în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru infracţiunea de încasare de către angajator de la salariaţi a contribuţiei datorate, potrivit legii, pentru pensia suplimentară, a contribuţiei de 1% datorate Fondului pentru plata ajutorului de şomaj, precum şi a contribuţiei datorate pentru asigurările sociale de sănătate şi nedepunerea acestora în termen de 15 zile în conturile stabilite potrivit reglementărilor în vigoare, prevăzută de art. 20 din Legea nr. 130/1999, modificată prin art. 280 din Legea nr. 53/2003 şi ulterior prin art. 6 din Legea nr. 241/2005, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., făcând aplicarea art. 13 şi art. 122 combinat cu art. 124 C. pen, încetează procesul penal pentru această infracţiune faţă de inculpatul U**** C******* G*******, ca urmare a prescrierii răspunderii penale. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu aplicarea art. 122 şi art. 124 C. pen. şi art. 373 C. proc. pen., încetează procesul penal faţă de inculpaţii U**** C******* G******* şi V** L****** C***** pentru infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 13 şi art. 41 C. pen., ca urmare a prescrierii răspunderii penale. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpaţii U**** C******* G******* şi V** L****** C***** pentru infracţiunile de evaziune fiscală prevăzută de art. 12, 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 şi art. 13 C. pen. şi de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 143 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 cu aplicarea art. 13 şi art. 41 C. pen. Constată că prejudiciul în sumă de 14.803,1623 lei cauzat părţii civile Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş a fost reparat în întregime. Menţine dispoziţiile sentinţei penale apelate în privinţa achitării inculpatului U**** C******* G******* pentru infracţiunea de delapidare şi prevăzută de art. 2151 alin. 2 cu aplicarea art. 41 C. pen., a achitării inculpatei V** L****** C***** pentru complicitate la infracţiunea de delapidare prevăzută de art. 26 raportat la art. 2151 alin. 2 cu aplicarea art. 41 C. pen., precum şi a laturii civile a cauzei. În temeiul art. 192 alin. 2 C. proc pen., obligă părţile civile apelante la plata a câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat în apel. În temeiul art. 192 alin. 3 C. proc pen., rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta pentru soluţionarea apelurilor declarate de procuror şi inculpatul U**** C******* G*******. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare, iar pentru părţile civile D.G.F.P. Timiş şi Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş şi inculpata V** L****** C***** de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12 aprilie 2011.///DOS I.C.C.J. NR. 5563/1/2011 D.P. 1400/02.05.2012 RESPINGE RECURSURILE///
amână pronunţarea la data de 12 aprilie 2011
pentru lipsă apărător ales inculpaţi
pentru a se lua act de răspunsul la lămuririle solicitate de către instanţă şi depuse la dosar de către experţi
lipsa răspuns experţi
pentru ca experţi să dea lămuriri cu privire la cererile formulate de către părţi
kipsa apărătorului ales al inculpaţilor în baza art.198 alin.3 C.p.p., aplică amendă judiciară apărătorului ales, avocat Bodîrlău Mihaela, în sumă de 1000 lei pentru lipsa nejustificată la acest termen de judecată. Cu drept de scutire sau reducere în teremn de 10 zile de la comunicare.
pentru a se lua act de înscrisurile depuse la dosar privind unele lămuriri ce se vor cere experţilor desemnaţi în cauză
pentru a se depune la dosar aspectele asupra cărora să se pronunţe expertii
Amână judecarea cauzei la data de 21 iulie 2010, pentru când inculpata intimată V** L****** C*****, Urcan Corneliu Tinel, moştenitor legal al inculpatului apelant Urcan Corneliu, decedat, şi partea civilă apelantă S* C********** S** Timişoara au termen în cunoştinţă, urmând să fie citată partea civilă apelantă D.G.F.P. Timişoara, partea civilă intimată C*** D* A******** D* S******* T****. Se citează martorii Szabo Mihaela, Stepanov Petronela şi Horţi Ioan pentru a fi audiaţi, precum şi experţii Bulza Alexandru şi Bogdan Alexandru, pentru a da lămuriri cu privire la expertizele efectuate în cauză. Prorogă discutarea cererii privind solicitarea de lămuriri suplimentare de la organul fiscal care a întocmit procesul-verbal de revizie, după depunerea înscrisurilor la dosar, respectiv a cererilor de restituire a TVA-ului. Pronunţată în şedinţa publică din 17 iunie 2010.