P******** A**
ReclamantC******** L**** A* C****** C****** R*****
PârâtC***** C****** R***** P*** P*****
PârâtAdmite acţiunea. Constată dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune.
Reclamanta prin avocat titular va face dovada achitării diferenţei taxei judiciare de timbru în sumă de 752 lei şi timbru judiciar în sumă de 4 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrată. Reclamanta prin avocat titular, va depune cu listă prin registratură în termen de 5 zile numele şi adresa celor 2 martori în vederea citării, s-au de ai prezenta personal sub sancţiunea decăderii din probă. Citarea pârâţilor cu menţiunea”aplicat ştampila”. Amână judecarea cauzei la data de 28.01.2011, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14.01.2011
Reclamanta prin avocat titular va face dovada achitării diferenţei taxei judiciare de timbru în sumă de 2.780 lei şi timbru judiciar în sumă de 4 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrată. Reclamanta prin avocat titular, va depune cu listă prin registratură în termen de 5 zile numele şi adresa celor 2 martori în vederea citării, s-au de ai prezenta personal sub sancţiunea decăderii din probă. Citarea pârâţilor cu menţiunea”aplicat ştampila”. Amână judecarea cauzei la data de 14.01.2011, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17.12.2010.
Reclamanta prin avocat titular va face dovada achitării diferenţei taxei judiciare de timbru în sumă de 2.780 lei şi timbru judiciar în sumă de 4 lei. Citarea pârâţilor cu menţiunea”aplicat ştampila”. Amână judecarea cauzei la data de 17.12.2010, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 03.12.2010.