S* M**** B******* A********** S**
CreditorP******* C****** C******** P*** P***** G********* N******
DebitorAdmite excepţia de perimare, invocată din oficiu. Constată perimată acţiunea formulată de creditoarea S.C. MEDIA BUSINESS ADVERTISING S.R.L. în contradictoriu cu debitoarea PRIMĂRIA COMUNEI CĂLINEŞTI, prin primar Gavrilescu Nicolae. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 01.08.2011.
În temeiul art. 242 alin. (2) C.proc.civ., suspendă judecata pentru neînfăţişarea părţilor la strigarea cauzei. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 03.12.2010.
Încuviinţează cererile formulate de reprezentantul creditoarei privind acordarea unui termen de judecată, întrucât la acest termen se află în imposibilitatea de a se prezenta, şi de reprezentantul debitoarei privind acordarea unui termen de judecată mai îndelungat în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă. Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen la data de 03.12.2010, pentru când se citează creditoarea. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29.10.2010
Respinge excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant. Repune cauza pe rol. Stabileşte termen la data de 29.10.2010, pentru când se citează ambele părţi. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17.09.2010.
Pentru a da posibilitatea debitoarei de a achita debitul restant, amână judecarea cauzei la data de 17.09.2010. Se emite adresă către Uniunea Naţională a Barourilor din România, Baroul Olt, în atenţia dl. avocat Vasile Adrian, pentru a depune la dosar împuternicirea avocaţială semnată de client, sub sancţiunea anulării cererii, conform disp.art.161 C.pr.civ. şi să indice sediul creditoarei, în vederea legalei citări a acesteia, deoarece a fost restituită citaţia creditoarei cu menţiunea” adresă incompletă, destinatar necunoscut, nu se poate preda”. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 03.09.2010.
Amână judecarea cauzei la data de 03.09.2010, pentru când se citează debitoarea. Pune în vedere reprezentantului creditoarei ca, până la următorul termen stabilit pentru judecarea cauzei, să indice adresa completă a creditoarei, în vederea legalei citări a acesteia, precum şi să facă dovada calităţii de reprezentant legal al creditoarei, prin semnarea şi ştampilarea de către creditoare a împuternicirii avocaţiale depuse la dosar, sub sancţiunea anulării cererii potrivit art. 161 alin. (2) C.proc.civ. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17.08.2010.