S*** G***** S****** P*** R*********** L**** G****** S***
Intimat DebitorS* R****** G**** S** L* S**** A*** A* C******* D***
Creditor CreditorD******* G******* A F********* P****** B*****
Intimat CreditorS*** G******
Intimat CreditorI** B*** N*
Intimat CreditorÎn temeiul art. 132 alin 2 din Legea privind procedura insolvenţei, nr. 85/2006. Dispune închiderea procedurii falimentului faţă de debitorul SC GABI S SRL. Dispune radierea debitorului din registrul comerţului. În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă pe lichidator şi pe celelalte persoane participante la procedură de orice îndatoriri şi responsabilităţi, cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi. În temeiul art. 135 din Legea nr.85/2006, Dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov, pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea prin Buletinul procedurilor de insolvenţă. Dispune notificarea prezentei sentinţe de către lichidator debitorului şi tuturor creditorilor debitorului. Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18.12.2017.
Hotarare 1517/2017 din 18.12.2017Amână pronunţarea la data de 18.12.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.12.2017Amână pronunţarea pentru data de 15.12.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.12.2017Pentru întocmirea, comunicarea şi publicarea raportului final şi pentru citarea părţilor în vederea discutării propunerii de închidere a procedurii, acordă termen la data de 14.12.2017.
Incheiere de sedinta din 14.09.2017Pentru întocmirea raportului asupra fondurilor obţinute din lichidare şi pentru întocmirea, comunicarea şi publicarea raportului final, cu citarea părţilor în vederea discutării raportului final şi propunerea lichidatorului judiciar CII Seidner Cristina, de închidere a procedurii, acordă termen la data de 14.09.2017.
Incheiere de sedinta din 30.03.2017Pentru valorificarea bunurilor casate, întocmirea, comunicarea şi publicarea raportului final şi pentru citarea părţilor în vederea discutării propunerii de închidere a procedurii, acordă termen la data de 30.03.2017.
Incheiere de sedinta din 15.12.2016Pentru întocmirea, comunicarea şi publicarea raportului final şi pentru citarea părţilor în vederea discutării propunerii de închidere a procedurii, acordă termen la data de 15.12.2016.
Incheiere de sedinta din 06.10.2016Pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei şi pentru întocmirea, comunicarea şi publicarea raportului final şi citarea părţilor în vederea discutării propunerii de închidere a procedurii, acordă termen la data de 6.10.2016.
Incheiere de sedinta din 19.05.2016Pentru întocmirea planului de distribuire şi pentru întocmirea, comunicarea şi publicarea raportului final şi pentru citarea părţilor în vederea discutării propunerii de închidere a procedurii, acordă termen la data de 19.05.2016.
Incheiere de sedinta din 25.02.2016Pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei, acordă termen la data de 25.02.2016.
Incheiere de sedinta din 08.10.2015Pentru continuarea procedurii şi pentru soluţionarea contestaţiei împotriva Hotărârii Adunării Creditorilor, acordă termen la data de 08.10.2015.
Incheiere de sedinta din 14.05.2015Pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei şi distribuirea sumelor rezultate
Incheiere de sedinta din 12.02.2015Pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei, acordă termen la data de 12.02.2015
Incheiere de sedinta din 30.10.2014Pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei, acordă termen la data de 30.10.2014.
Incheiere de sedinta din 12.06.2014Pentru continuarea procedurii şi pentru soluţionarea irevocabilă a acţiunii de atragere a răspunderii patrimoniale, acordă termen la data de 12.06.2014.
Incheiere de sedinta din 13.03.2014Pentru continuarea procedurii, acordă termen la data de 13.03.2014.
Incheiere de sedinta din 12.12.2013pentru achitarea diferenţă onorariu expert, acordă un ultim termen de judecată la data de 12.12.2013
Incheiere de sedinta din 19.09.2013pentru studiul raportului de expertiză, acordă termen la data de 19.09.2013.
Incheiere de sedinta din 20.06.2013Se formează dosar asociat 13485/62/2010/a1 având ca obiect contestaţia la tabel, pentru soluţionarea căreia acordă termen la data de 20.06.2013. Pentru continuarea procedurii şi pentru soluţionarea contestaţiilor, acordă termen la data de 20.06.2013
Incheiere de sedinta din 23.05.2013pentru refacerea raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 21.03.2013pentru achitarea onorariului expertului de către creditorul SC Romaqua SRL
Incheiere de sedinta din 31.01.2013pentru soluţionarea contestaţiilor şi continuarea procedurii
pentru studiul raportului de expertiză şi pentru precizarea notei de şedinţă
pentru valorificarea bunurilor si solutionarea contestaţiilor
pentru întocmirea raportului de expertiză
pentru administrarea probei cu expertiza contabilă
repune cauza pe rol cu privire la contestaţie pentru administrarea probei cu expertiza contabilă şi menţine termenul acordat din 2 02 2012
amână pronuntarea asupra contestaţiilor la 5 decembrie 2011
amîna pronuntarea asupra contestaţilor la 24 11 2011 şi acordă termen pentru continuarea procedurii la 2 02 2012
pentru discutarea contestatiei
solutie sedinta publica : Admite contestatia , dispune verificarea creanţei de către administratorul judiciar solutie Camera de Consiliu : respinge excepţia lipsei calitătii procesuale active a contestatorului, respinge contestatia ca nefondată
amână pronuntarea asupra contestaţiilor la 2 iunie 2011 şi pentru continuarea procedurii acordă termen la 22 09 2011
soluţie Camera de Consiliu: Admite excepţia tardivităţii , respinge ca tardivă contestatia solutie sedinta publica:respinge excepţia tardivităţii ; stabileşte termen de judecată pentru solutionarea pe fond a contestaţiilor la 26 mai 2011
pentru solutionarea contestaţiilor
pentru solutionarea contestaţiilor
pentru continuarea procedurii şi discutarea contestatiei
termen preschimbat pentru 9 12 2010
deschide procedura simplificată a insoventei
admite cererea de preschimbare şi preschimbă termenul la 9 decembrie 2010