R**** G*******
PetentI************ D* P****** J******* V*****
IntimatRespinge plângerea. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi 16 februarie 2011.
Amână judecarea cauzei la data de 16 februarie 2011, faţă de lipsa martorului propus de intimat şi faţă de lipsa relaţiilor solicitate petentului.
Încuviinţează probatoriul solicitat de intimat, respectiv proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi proba cu martorul Cîrmici Constantin, care va fi citat. Amână judecarea cauzei la data de 12 ianuarie 2011, în vederea audierii martorului încuviinţat intimatului. Se vor cita părţile, petentul cu menţiunea să indice probele de care înţelege să se folosească în dovedirea plângerii, sub sancţiunea decăderii din probă.
AMÂNĂ CAUZA PENTRU STUDIUL ÎNTÂMPINĂRII ŞI PENTRU CA PĂRŢILE SĂ INDICE PROBELE DE CARE ÎNŢELEG SĂ SE FOLOSEASCĂ ATÂT ÎN DOVEDIREA PLÂNGERII CÂT ŞI ÎN APĂRARE.