L******** I**** n* 2*********
Recurent INC.L******** I****
Recurent INC.În baza art. 385/15 pct. 1 lit. b C. pr. pen. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul recurent L******** I**** împotriva deciziei penale nr.241/A din 04.10.2010 a Tribunalului Timiş pronunţată în dosarul nr. 134/832/2009. În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe inculpatul recurent la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs, iar suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător oficiu se va avansa din contul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în contul Baroului Timiş. Definitivă.
Din oficiu, dispune efectuarea unei adrese la Spitalul de Psihiatrie Căpâlnaş, jud. Arad pentru a ne comunica dacă inculpatul a fost internat în spital şi în ce perioadă; Încuviinţează cererea de amânare având în vedere actele medicale depuse şi pune în vedere inculpatului să facă dovada perioadei în care a fost internat în spital având în vedere că din actele medicale rezultă că este internat la data de 22.02.2011, motiv pentru care instanţa nu poate distinge dacă la data termenului de judecată de astăzi este sau nu internat în spital.
Având în vedere că la dosar există adeverinţe medicale, dar prin care nu se dovedeşte faptul că inculpatul este în imposibilitate de a se prezenta în instanţă, instanţa pune în vedere inculpatului, sub sancţiunea amenzii prev. de art. 198 c.p.p., să facă dovada imposibilităţii de prezentare la acest termen de judecată
Având în vedere dispoziţiile art. 24 Constituţia României şi art. 6 c.p.p. încuviinţează cererea de amânare formulată de inculpatul recurent L******** I**** în vederea angajării unui avocat şi pregătirea apărării, cauza fiind şi la primul termen de judecată