Dosar 13601/215/2009 din 05.10.2010

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 13601/215/2009
Data dosar:
05.10.2010
Instanta:
Tribunalul Dolj
Departament:
Secţia I Civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.07.2011 la ora 08:30

    Complet: C4A
  • Alte soluţii

    Admite apelul formulat de către apelanţii reclamanţi pârâţi B**** I**** şi B**** E********. Respinge apelul formulat de către apelanţii pârâţi reclamanţi Ş**** G*** şi Ş**** D******.Schimbă, în tot, sentinţa civilă apelată în sensul că, pe fond: Admite acţiunea formulată de către reclamanţii pârâţi B**** I**** şi B**** E******** în contradictoriu cu pârâţii reclamanţi Ş**** G*** şi Ş**** D******. Dispune rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1314/20.07.2007 de către BNP Neagoe Monica. Obligă pârâţii reclamanţi Ş**** G*** şi Ş**** D****** la plata către reclamanţii pârâţii B**** I**** şi B**** E******** a sumei de 32 000 euro în echivalentul în lei la data plăţii efective a acestei cu titlu de despăgubiri civile. Dispune instituirea unui drept de retenţie în favoarea reclamanţilor pârâţi B**** I**** şi B**** E******** asupra imobilului ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1314/20.07.2007 de către BNP Neagoe Monica până la achitarea integrală a sumei de 32 000 euro în echivalentul în lei la data plăţii efective de către pârâţii reclamanţi Ş**** G*** şi Ş**** D******. Respinge cererea reconvenţională astfel cum a fost formulată de către pârâţii reclamanţi Ş**** G*** şi Ş**** D****** în contradictoriu cu reclamanţi pârâţi B**** I**** şi B**** E********. În temeiul disp. art. 274 alin. 1 C.p.c., obligă pe apelanţii pârâţi reclamanţi Ş**** G*** şi Ş**** D****** la plata către apelanţii reclamanţi pârâţii B**** I**** şi B**** E******** a sumei de 5937, 65 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în cadrul dosarului de primă instanţă şi în apel. Respinge cererea apelanţilor pârâţi reclamanţi Ş**** G*** şi Ş**** D****** de acordare a cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.07.2011.

  • Sedinta din data de 30.06.2011 la ora 08:30

    Complet: C4A
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 07.07.2011 pentru imposibilitatea constituirii completului de judecată.

  • Sedinta din data de 23.06.2011 la ora 08:30

    Complet: C4A
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la 30.06.2011.

  • Sedinta din data de 12.05.2011 la ora 08:30

    Complet: C4A
  • Amână cauza

    pt. efectuarea unei adrese

  • Sedinta din data de 31.03.2011 la ora 08:30

    Complet: C4A
  • Amână cauza

    T - probe

  • Sedinta din data de 17.02.2011 la ora 08:30

    Complet: C4A
  • Amână cauza

    T-probe

  • Sedinta din data de 20.01.2011 la ora 08:30

    Complet: C4A
  • Amână cauza

    la cererea apărătorului apelanţilor-reclamanţi pt. imposibilitatea de prezentare din motive medicale

  • Sedinta din data de 02.12.2010 la ora 08:30

    Complet: C4A
  • Amână cauza

    ptr. comunciare motive de apel.

  • Sedinta din data de 04.11.2010 la ora 08:30

    Complet: C4A
  • Amânat

    pentru a se timbra şi a se depune motivele de apel de către apel. pârâţi

Flux dosar


Actualizare GRPD