B****** C******
Intimat InculpatDP.799-Admite contestaţia la executare invocată din oficiu de Compartimentul de Executări Penale a Curţii de Apel Bacău. În baza art.461 lit.c C.p.p.lămureşte dispozitivul d.p. nr. 539 din 16.09.2010 a Curţii de Apel Bacău în sensul următor: „I.În baza art. 385/15 pct.2 lit.d C.p.p.,admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, inculpatul Berbece Constantin şi partea civilă Burghelea Cristinel împotriva deciziei penale nr.27 din 21.01.2010 pronunţată de Tribunlul Bacău în dosarul nr.13651/180/2008 numai în ceea ce priveşte greşita aplicare a dispoziţiilor art.83 C.p.,modalitatea de individualizare a pedepsei principale şi aplicarea pedepsei accesorii,toate privind pe inculpatul Berbece Constantin. Casează în totalitate decizia penală recurată cu privire la ambii inculpaţi, precum şi în parte sentinţa penală nr.716 din 30.03.2010 pronunţată de Judecătoria Bacău. Înlătură aplicare art.83 C.p. privind revocarea suspendării condiţionate a pedepsei de 3 luni închisoare aplicată inculpatului Berbece Constantin prin s.p. nr.1530/2002 a Judecătoriei Bacău,definitivă la 5.12.2002,precum şi pedeapsa rezultantă de 9 luni închisoare. În baza art.81 C.p. suspendă condiţionat pedeapsa de 6 luni închisoare rezultată în urma contopirii pedepsei aplicate în cauză cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin prin s.p. nr.782/2008 a Judecătoriei Bacău, definitivă la 12.02.2009. În baza art.82 C.p.stabileşte termen de încercare de 2 ani şi 6 luni începând de la data de 12.02.2009, conform art.85 al.3 C.p. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 C.p. Înlătură pedeapsa accesorie prev. de art.64 lit.a teza a II-a şi lit b aplicată inculpatului Berbece Constantin. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei nr.716 din 30.03.2009 a Judecătoriei Bacău cu privire la ambii inculpaţi. II. În baza art.385/15 pct.1 lit.b C.p.p. respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta inculpată B****** C****** împotriva aceleiaşi decizii penale. Inculpata B****** C****** va executa pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa nr.716 din 30.03.2009 a Judecătoriei Bacău, în regim de detenţie. În baza art.192 al.2 C.p.p. obligă recurenta să plătească statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare. Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii pe numele condamnatei B****** C******, în acord cu cele dispuse în prezenta contestaţie. Dispune anularea formelor de executare emise de Judecătoria Bacău în legătură cu sancţiunea amenzii administrative în sumă de 800 lei aplicată inculpatei B****** C******. În baza art.192 al.3 C.p.p.cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea contestaţie la executare vor rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi 9.12.2010.
Amână judecarea recursului la data de 09 decembrie 2010, ora 8,30 R-5 -trimiterea cauzei în completul care a soluţionat cauza.