Dosar 1365/232/2010 din 29.04.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art.293 c.p.


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1365/232/2010
Data dosar:
29.04.2010
Instanta:
Judecătoria Găești
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art.293 c.p.
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.07.2010 la ora 09:00

    Complet: C1-penal
  • Condamnare

    Condamnă pe inculpatul NEGRESCU IONUT MARIAN, fara antecedente penale, la 1 (unu) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drum public a unui autovehicul, ori a unui tramvai de catre o persoana care nu poseda permis de conducere(fapta savarsita la data de 10.05.2009). În baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal, Interzice inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b Cod penal, pe perioada de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei. În baza art. 293 cod pen., cu art.33 lit.a cod pen. Condamnă pe inculpat, la 3 (trei) trei luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea(fapta savarsita la data de 10.05.2009). În baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep., cu art.33 lit.a cod pen. Condamnă pe inculpat, la 1 (unu) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drum public a unui autovehicul, ori a unui tramvai de catre o persoana care nu poseda permis de conducere(fapta savarsita la data de 22.05.2009). În baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal, Interzice inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b Cod penal, pe perioada de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei. In baza art.34 cod penal, Contopeste pedepsele aplicate, inculpatul urmand sa execute pedeapsa cea mai grea, 1(unu) an inchisoare. În baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal, Interzice inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b Cod penal, pe perioada de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei În baza art. 81 şi art. 82 Cod penal: Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicate pe o durată de 3 ani, reprezentând termen de încercare. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, Pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii aplicate în baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal. Potrivit art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni. În baza art. 191 alin. 1 C.p.p: Obligă inculpatul la plata sumei de 450 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei reprezinta onorariul avocatului din oficiu, suma ce va fi avansata din Fondul Ministerului Justitiei, in contul Baroului de Avocati Dambovita, pentru avocat Voicu Cornelia Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12.07.2010.

  • Sedinta din data de 05.07.2010 la ora 09:00

    Complet: C1-penal
  • Încheiere

    Din lipsa de timp pentru deliberare, amana pronuntarea la data de 12.07.2010. Pronunţată în şedinţă publică, azi 05.07.2010.

  • Sedinta din data de 28.06.2010 la ora 09:00

    Complet: C1-penal
  • Amânat

    ÎNCHEIERE. Având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la data de 05.07.2010. Pronunţată în şedinţă publică azi 28.06.2010.

  • Sedinta din data de 21.06.2010 la ora 09:00

    Complet: C1-penal
  • Amânat

    ÎNCHEIERE. Având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la data de 28.06.2010. Pronunţată în şedinţă publică azi 21.06.2010.

Flux dosar


Actualizare GRPD