Dosar 13729/86/2010 din 14.12.2010

înşelăciunea (art. 215 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 13729/86/2010
Data dosar:
14.12.2010
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia penală
Obiect:
înşelăciunea (art. 215 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.11.2011 la ora 9:00

    Complet: C3A penal
  • Achitat inculpat

    În baza art. 379 pct. 2 lit. a C.pr.pen, admite apelul declarat de către inculpatul C***** F*****, aflat în prezent în Penitenciarul Botoşani, în contradictoriu cu partea civilă intimată S.C. „MIN BUCOVINA” S.A., prin lichidator judiciar MANAGEMENTREORGANIZARE LICHIDARE SPRL Iaşi, cu sediul în mun. Suceava, str. Mărăşeşti nr. 14, blc. A3, sc. A, ap. 2, jud. Suceava, împotriva sentinţei penale nr. 355/29 octombrie 2003, pronunţată de Judecătoria Vatra Dornei, în dosar nr. 1388/2003. Desfiinţează în totalitate sentinţa penală apelată şi în rejudecare: În baza art.11 pct. 2 lit. a C.pr.pen., rap. la art. 10 alin.1 lit. c C.pr.pen, achită pe inculpatul C***** F*****, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „înşelăciune” prevăzută de art.215 alin. 2 şi 4 C.pen., parte civilă fiind S.C. „MIN BUCOVINA” S.A., întrucât fapta nu a fost săvârşită de inculpat. În baza art. 381 C.pr.pen. rap. la art. 346 alin. 3 C.pr.pen., respinge acţiunea civilă promovată de către partea civilă S.C. „MIN BUCOVINA” S.A, ca neîntemeiată. În baza art. 192 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare din prima instanţă şi din apel rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi. 9.11.2011.

  • Sedinta din data de 12.10.2011 la ora 9:00

    Complet: C3A penal
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 09.11.2011, ora 09:00. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.10.2011.

  • Sedinta din data de 14.09.2011 la ora 9:00

    Complet: C3A penal
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 12.10.2011, ora 09:00. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.09.2011.

  • Sedinta din data de 15.06.2011 la ora 9:00

    Complet: C3A penal
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 14.09.2011, ora 09:00. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.06.2011.

  • Sedinta din data de 09.05.2011 la ora 9:00

    Complet: C3A penal
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 15 iunie 2011, ora 09:00. Probnunţată în şedinţă publică, azi, 09.05.2011.

  • Sedinta din data de 11.04.2011 la ora 9:00

    Complet: C3A penal
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 09.05.2011, ora 09:00. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.04.2011.

  • Sedinta din data de 18.03.2011 la ora 9:00

    Complet: C3A penal
  • Repus pe rol

    În baza art. 381 al. 1 Cod procedură penală raportat la art. 344 Cod procedură penală repune cauza pe rol. Se vor emite adrese pentru a se solicita relaţii necesare în interesul justei soluţionări a cauzei către : - Judecătoria Vatra Dornei – Biroul Executări Penale, în sensul de a comunica date referitoare la stadiul procedurii de extrădare demarată faţă de condamnatul C***** F*****, pe numele căruia s-a emis mandatul european de arestare nr. 547/2003 din 19.08.2010, cu menţiunea că ultimele informaţii care se încadrează în aria de interes vizată existente la dosar sunt concretizate în adresa nr. 1671989/28.10.2010 emisă de IGPR – Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul Naţional Interpol, din care rezultă că la data de 27.10.2010 a fost arestat provizoriu în Veneţia-Italia, de către autorităţile judiciare italiene în vederea predării către România urmând a pune, totodată, la dispoziţie un referat complet cu privire la situaţia juridică a celui în cauză. - IGPR – Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul Naţional Interpol, pentru a furniza informaţiile deţinute în prezent - legate de competenţele ce le revin - referitor la stadiul procedurii de extrădare demarată faţă de sus-numitul, cu precizarea că ultimele relaţii de care se dispune sunt obiectivate în adresa nr. 1671989/28.10.2010 adresată instanţei de executare sunt în sensul că cel vizat a fost arestat provizoriu în Veneţia-Italia, de către autorităţile judiciare italiene în vederea predării către România. Fixează termen de judecată la data de 11.04.2011, ora 09:00, pentru când se va cita inculpatul apelant de la domiciliul procedural ales, respectiv de la Cabinet de Avocat „SACALIUC ANDA CLAUDIA”, cu sediul în mun. Rădăuţi, str. Ştefan cel Mare, nr. 23, jud. Suceava, cât şi prin afişare la Consiliul Local Vatra Dornei, precum şi partea civilă intimată S.C. „MIN BUCOVINA” S.A. – prin lichidator judiciar MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE SPRL IAŞI, de la adresele cunoscute existente la dosar, urmând a fi înştiinţaţi apărătorii aleşi ai părţilor. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.03.2011.

  • Sedinta din data de 14.03.2011 la ora 9:00

    Complet: C3A penal
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea pentru data de 18.03.2011. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.03.2011

  • Sedinta din data de 14.02.2011 la ora 9:00

    Complet: C3A penal
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 14.03.2011, ora 09:00. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.02.2011.

  • Sedinta din data de 17.01.2011 la ora 9:00

    Complet: C3A penal
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 14.02.2011, ora 09:00. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.01.2011.

Flux dosar


Actualizare GRPD