N**** Ş*****
InculpatN**** Ş********** F**** L*****
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep., cu art 74, 76 cod pen.; Condamnă pe inculpatul NEGOI STEFAN, fara antecedente penale, la 6(sase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drum public a unui autovehicul, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. În baza art.71 alin. 1 şi 2 Cod penal, Interzice inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b Cod penal, pe perioada de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei. În baza art. 81 şi art. 82 Cod penal: Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicate pe o durată de 2 ani si 6 luni, reprezentând termen de încercare. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, Pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii aplicate în baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal. Potrivit art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni. În baza art. 191 alin. 1 C.p.p: Obligă inculpatul la plata sumei de 450 lei, cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei reprezinta onorariul avocatului din oficiu, suma ce va fi avansata din Fondul Ministerului Justitiei, in Contul Baroului de Avocati, Dambovita, pentru avocat Tomescu Florin. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 19.07.2010.
Având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la data de 19.07.2010. Pronunţată în şedinţă publică.
Pentru a se administra probe, se acordă termen la data de 12.07.2010.