Dosar 1375/232/2010 din 29.04.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1375/232/2010
Data dosar:
29.04.2010
Instanta:
Judecătoria Găești
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.07.2010 la ora 09:00

    Complet: C6-penal-amanare
  • Soluţionare

    Hot.: În baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep, cu aplicarea art. 74 lit. a şi c Cod penal şi art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal: Condamnă pe inculpatul P****** F****** la 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drum public a unui autovehicul, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. În baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal, Interzice inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b şi c Cod penal, pe perioada de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei. În baza art. 81 şi art. 82 Cod penal: Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicate pe o durată de 2 ani şi 6 luni, reprezentând termen de încercare. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, Pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii aplicate în baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal. Potrivit art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni. În baza art. 191 alin. 1 C.p.p: Obligă inculpatul la plata sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare datorate statului, din care suma de 50 lei reprezintă onorariu apărător oficiu. Suma reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare.

  • Sedinta din data de 09.07.2010 la ora 09:00

    Complet: C6-penal
  • Amânat

    în vederea administrării probelor,

  • Sedinta din data de 25.06.2010 la ora 09:00

    Complet: C6-penal
  • Amânat

    pentr ca inculpatul să-şi angajeze apărător,

Flux dosar


Actualizare GRPD