S* A****** S** P*** A************ J******* C****** &******* C******* A******* D* P********** Î* I********* Ş* A************ S****** E**** V*****
ReclamantS* R******** S**
PârâtAdmite în parte cererea formulată şi precizată de reclamanta SC ALDANET SRL cu sediul în Baia Mare, str. Europa, nr. 21-23, societate în reorganizare, prin Administrator judiciar Cziriac & Cziriac, în contradictoriu cu pârâta S* R******** S** cu sediul în com. Adunaţii Copăceni, jud. Giurgiu, sediul administrativ în Bucureşti, str. Buzeşti, nr. 71, sector 1, având ca obiect pretenţii. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.184,62 reprezentând debit neachitat. Respinge restul pretenţiilor reclamantei. Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 16 noiembrie 2011.
Pentru a se depune concluzii scrise.
Pentru a se depune alte înscrisuri la dosar.
Pentru a se dpune înscrisuri la dosar.
Pentru a se comunica pârâtei precizarea de acţiune. Menţine dispoziţiile încheierii anterioare, sub sancţiunea aplicării dispoziţiilor art. 178 şi 225 Cod procedură civilă.
Încuviinţează proba privind interogatoriul pârâtei solicitată de reprezentantul reclamantei. Se va cita pârâta cu menţiunea de a depune registrul jurnal.
lipsă de procedură cu pârâta