Dosar 13786/182/2010 din 03.12.2010

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 13786/182/2010
Data dosar:
03.12.2010
Instanta:
Judecătoria Baia Mare
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.10.2011 la ora 8:30

    Complet: vCompletul nr. 5 Civil fond funciar
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea formulată şi precizată de reclamanta S.C. ALDANET SRL – societate în reorganizare, cu sediul în Baia Mare, str. Europa, nr. 21-23, jud. Maramureş, prin administrator judiciar Cziriac & Cziriac Cabinete Asociate de Practicieni în Insolvenţă, având sediul procesual în loc. Baia Mare, jud. Maramureş, împotriva pârâtei SC CAT – CAT PREST SRL cu sediul în loc. Fântânea, com. VAALEA MARE, STR. Câmpulung Târgovişte nr. 44, jud. Argeş, având ca obiect pretenţii. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2.642,03 lei reprezentând contravaloare servicii prestate şi neachitate. Respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere de 0,5% pe zi de întârziere. Cu drept de recurs, în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 05 octombrie 2011.

  • Sedinta din data de 28.09.2011 la ora 8:30

    Complet: vCompletul nr. 5 Civil fond funciar
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea pe 05.10.2011, sala 33, C5 civil.

  • Sedinta din data de 29.06.2011 la ora 8:30

    Complet: vCompletul nr. 5 Civil fond funciar
  • Amână cauza

    Lipsă procedură.

  • Sedinta din data de 11.05.2011 la ora 8:30

    Complet: vCompletul nr. 5 Civil fond funciar
  • Amână cauza

    Pentru a se comunica pârâtei precizarea de acţiune. Menţine dispoziţiile încheierii anterioare, sub sancţiunea aplicării dispoziţiilor art. 178 şi 225 Cod procedură civilă.

  • Sedinta din data de 30.03.2011 la ora 8:30

    Complet: vCompletul nr. 5 Civil fond funciar
  • Amână cauza

    Menţine dispoziţiile încheierii anterioare, sib sancţiunea aplicării dispoziţiilor art. 225 Cod procedură civilă.

  • Sedinta din data de 16.02.2011 la ora 8:30

    Complet: vCompletul nr. 5 Civil fond funciar
  • Amână cauza

    pentru ca reprezentantul reclamantei să depună la dosar formularul cu întrebările pentru interogatoriul pârâtei

Flux dosar


Actualizare GRPD