C****** M*****
Recurent InculpatDec.71/P red. MC.Epure Admite recursul formulat de recurentul inculpat C****** M*****, Casează încheierea din 29.01.2009 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr.11747/118/2009 şi rejudecând dispune: În baza art.160 ind.8a alin.2 cod procedură penală, în ref. la art.160 ind.2 cod procedură penală, Admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C****** M***** şi dispune punerea în libertate sub control judiciar a acestuia. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului C****** M*****, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.114/14.10.2009, emis de Tribunalul Constanţa, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. În baza art.160 ind.8a alin.3 cod procedură penală în ref. la art.160 ind.3 cod procedură penală, pe timpul liberării provizorii sub control judiciar, inculpatul C****** M***** este obligat să respecte următoarele obligaţii: să nu depăşească limita teritorială a localităţii de domiciliu, respectiv Mun. Constanţa, decât în condiţiile stabilite de instanţă. să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat. să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, respectiv Poliţia Municipiului Constanţa conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura. să nu deţină să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme. În baza art.160 ind.2 alin.3 cod procedură penală Dispune ca inculpatul C****** M***** să respecte obligaţia de a nu lua legătura cu denunţătorul Diaconu Dorin şi cu martorii din dosar, respectiv Vişan Florina, Tutoveanu Adrian şi Năstruţ Lică. Definitivă Pronunţată în şedinţă publică azi 04.02.2010