B***** N* N****** D*****
CondamnatÎn baza art. 450 C.pr.pen., ia act de retragerea cererii de liberare condiţionată formulată de condamnatul B.N.D. În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen, obligă pe condamnat la 125 cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu Chiricioiu Laura, în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în 3 zile . Pronunţată în şedinţa publică de la 10 august 2010.
Incuviinteaza proba cu inscrisuri solicitata de aparatorul petentului. Se emite adresa catre Penitenciarul Colibasi, in sensul de a inainta la dosar copia mandatului in executarea căruia se află petentul si pentru a se comunica data incarcerarii petentului, dacă acesta a executat fracţia prevăzută de lege pentru liberare condiţionată, dacă a fost folosit la muncă şi câte zile a câştigat prin prestarea zilelor de muncă, daca a fost sanctionat sau recompensat, dacă a fost discutat în Comisia de propuneri pentru liberare condiţionata, in caz afirmativ urmand sa fie inaintat procesul verbal, care a fost comportamentul petentului la locul de detenţie. Se citeaza petentul la locul de detentie potrivit disp. art. 291 alin.8 C.pr.pen. Amână judecarea cauzei la 10.08.2010, Complet C5 vacanta. Cu drept de recurs, odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Iulie 2010