G********* G****** V*****
InculpatÎn baza art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.; Condamnă pe inculpatul G********* G****** V*****, fiul lui Mircea şi Ileana, născut la 19.01.1985 în or.Brezoi, jud.Vâlcea, domiciliat în comuna Racoviţa, sat Copăceni, judeţul Vâlcea, CNP *********5295, la un an închisoare. În baza art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002; Condamnă pe inculpat la un an închisoare. În baza art.33 şi 34 C.pen.; Inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de un an închisoare. În baza art.81 C.pen.; Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani. Atrage atenţia asupra art.83 C.pen. Aplică art.71 alin.1 raportat la art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b C.pen. şi art.71 alin.5 C.pen. În baza art.191 C.pr.pen.; Obligă pe inculpat la 900 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 300 lei onorariu avocat din oficiu, apărare efectuată de avocat Popa Aurel. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi părţile prezente, şi de la comunicare pentru cele lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 noiembrie 2010.
Amână pronunţarea la data de 26.11.2010.
amână cauza în vederea administrării probatoriului