Dosar 1403/234/2010 din 08.09.2010

ucidere din culpă (art.178 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1403/234/2010
Data dosar:
08.09.2010
Instanta:
Judecătoria Gheorgheni
Departament:
-
Obiect:
ucidere din culpă (art.178 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.05.2012 la ora 8:30

    Complet: C1
  • Condamnare

    În temeiul art. 178 alin. 1 şi 2 Cod penal condamnă pe inculpatul S**** I*****, fiul lui ISTVAN şi MARIA, născut la data de 27.03.1982 în oraşul Gheorgheni, jud. Harghita, domiciliat în municipiul Gheorgheni, Cartier Bucin, bl. 15, sc. B, ap. 29, la pedeapsa de 2(doi) ani şi 11(unsprezece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În temeiul art.71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64, alin.1, lit. a, teza a II-a, şi b Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea pedepsei aplicate prin aceasta. În temeiul art. 81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 4 (patru) ani şi 11(unsprezece) luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 al. 1 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii. În temeiul art. 359 Cod de procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. Ia act că partea vătămată Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş nu s-a constituit parte civilă în cauză. Ia act de tranzacţia intervenită între părţile vătămate-părţi civile B***** B**** M***** din municipiul Gheorgheni, strada Gabor Aron, nr. 15, jud. Harghita, B***** B**** P**** din municipiul Gheorgheni, strada Gabor Aron, nr. 15, jud. Harghita, BALAZS BECSI ATTILA din municipiul Gheorgheni, strada Gabor Aron, nr. 15, jud. Harghita şi S.C. ASIGURARE-REASIGURARE ASTRA S.A. În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 2.000 lei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public, inculpat, părţile vătămate-părţi civile B***** B**** M*****, B***** B**** P****, BALAZS BECSI ATTILA, asigurătorul de răspundere civilă S.C. ASIGURARE-REASIGURARE ASTRA S.A., şi de la comunicare pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22.05.2012.

  • Sedinta din data de 17.05.2012 la ora 8:30

    Complet: C1
  • Amână cauza

    Din lipsă de timp pentru a delibera, amână pronunţarea pentru 22.05.2012.

  • Sedinta din data de 03.05.2012 la ora 8:30

    Complet: C1
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 20.04.2012 la ora 8:30

    Complet: C1
  • Amână cauza

    Respinge cererea de reexaminare formulată de Doczi Eva.

  • Sedinta din data de 05.04.2012 la ora 8:30

    Complet: C1
  • Amână cauza

    Repetarea procedurii de citare a inculpatului şi cu mandat de ducere, prorogarea discuţiei asupra disjungerii laturii civile, emiterea adresei Baroului de avocaţi pentru numire ap.din of.Amendarea apărătorului ales.

  • Sedinta din data de 01.03.2012 la ora 8:30

    Complet: C1
  • Amână cauza

    Pentru încheierea unei aventuale tranzacţii.

  • Sedinta din data de 26.01.2012 la ora 8:30

    Complet: C1
  • Amână cauza

    Pentru studiul dosarului.

  • Sedinta din data de 15.12.2011 la ora 8:30

    Complet: C1
  • Amână cauza

    PENTRU COMUNICAREA RAPORTULUI DE EXPERTIZĂ

  • Sedinta din data de 17.11.2011 la ora 8:30

    Complet: C1
  • Amână cauza

    pentru lipsa raportului de expertiză

  • Sedinta din data de 06.10.2011 la ora 8:30

    Complet: C1
  • Amână cauza

    pentru lipsa raportului de expertiză

  • Sedinta din data de 30.06.2011 la ora 8:30

    Complet: C1
  • Amână cauza

    Comunicarea actelor la Leboratorul Interj.Expertize Ciminalistice Braşov.

  • Sedinta din data de 26.05.2011 la ora 8:30

    Complet: C1
  • Amână cauza

    Acordă un nou termen în cauză pentru când; - se emite adresă către Poliţia Municipiului Gheorhgeni, prin care solicită să înainteze către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Braşov pe suport electornic, cele solicitate în adresă. ( Se va anexa adresei de înaintare, o copie de pe înscrisul Laboratorulului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Braşov ) - se emite adresă către Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov, prin care se solicită să înainteze către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Braşov o copie conform cu originalul după, cele solicitate în adresă. (Se va anexa adresei de înaintare o copie de pe înscrisul Laboratorulului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Braşov ).

  • Sedinta din data de 21.04.2011 la ora 8:30

    Complet: C1
  • Amână cauza

    în vederea audierii martorilor încuviinţaţi părţilor vătămate, care se vor prezenta fără citaţie. - pentru a se prezenta apărătoarea inculpatului, în vederea asigurării dreptului la apărare, - în vederea efectuării raportului de expertiză. Înaintarea dosarului, cu adresă însoţitoare, către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Braşov în vederea efectuării lucrării solicitate în cauză conform obiectivelor stabilite, şi pe baza actelor şi lucrărilor aflate la dosarul cauzei. - se citează martorul Pall Hunor. - se citează asiguratorul de la adresa indicată în constituirea de parte civilă.

  • Sedinta din data de 31.03.2011 la ora 8:30

    Complet: C1
  • Amână cauza

    - în vederea audierii martorilor încuviinţaţi părţilor vătămate, care se vor prezenta fără citaţie. - inculpatul să achite onorariu provizoriu expert în cuantum de 900 de lei, în contul Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Braşov şi să depună la dosarul cauzei dovada acesteia după care se înaintează dosarul, cu adresă însoţitoare, Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Braşov, în vederea efectuării lucrării solicitate în cauză conform obiectivelor stabilite, şi pe baza actelor şi lucrărilor aflate la dosarul cauzei. - se citează martorul Pall Hunor şi cu mandat de aducere. - se citează asiguratorul de la adresa indicată în constituirea de parte civilă.

  • Sedinta din data de 24.02.2011 la ora 8:30

    Complet: C1
  • Amână cauza

    Acordă un nou termen în cauză în vederea audierii martorilor din rechizitoriu.

  • Sedinta din data de 27.01.2011 la ora 8:30

    Complet: C1
  • Amână cauza

    Acordă un nou termen în cauză la cererea apărătoarei inculpatului.

  • Sedinta din data de 07.12.2010 la ora 8:30

    Complet: C1
  • Amână cauza

    Pentru citarea părţii civile Balazs Becsi Attila, inculpatul să depună înscrisul solicitat de instanţă.

  • Sedinta din data de 02.11.2010 la ora 8:30

    Complet: C1
  • Amânat

    Acordă un nou termen în cauză la cererea inculpatului în vederea angajării unui apărător.

Flux dosar


Actualizare GRPD