V**** F*****
InculpatSentinţa penală nr.230 În baza art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 cu aplicarea art.74 şi art.76 lit.d Cod penal, condamnă pe inculpatul V**** F***** la 6 luni închisoare. În baza art.85 alin.1 din Codul penal anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.24/10.02.2010 a Judecătoriei Babadag. În baza art.85 alin.1 şi art.33 lit.a – art. 34 lit.b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art.81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate. În baza art.82 Cod penal stabileşte un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, termen ce se va calcula de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr.24/10.02.2010 a Judecătoriei Babadag, respectiv 09.03.2010. Se atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 şi 85 Cod penal privind revocarea şi respectiv anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate. În baza art.71 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal pe durata executării pedepsei principale. În baza art.71 alin.5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate. În baza art.191 Cod procedură penală obligă inculpatul la 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat.
Termen pentru citarea martorului cu mandat de aducere şi a inculpatului la sediul consiliului local al locului săvârşirii faptei.