Dosar 14060/325/2010 din 03.06.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 14060/325/2010
Data dosar:
03.06.2010
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 08.11.2010 la ora 09:00

    Complet: C7P
  • Soluţionare

    În baza art. 87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, condamnă pe inculpat la: - 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „Conducere pe drum public a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”. În baza art.81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate. În baza art.82 Cod penal stabileşte în sarcina inculpatului un termen de încercare cu durata de 3 (trei) ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 359 Cod de procedură penală, îi atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83, 84 Cod penal, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art.71 alin.2 C.penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a-II-a şi lit.b C.penal. În baza art.71 alin.5 C.penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 600 lei. Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 200 lei cu titlu onorariu apărător din oficiu. Cu apel, în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 8 noiembrie 2010.

  • Sedinta din data de 01.11.2010 la ora 09:00

    Complet: C7P
  • Amânat

    Amână pronunţarea la 08.11.2010

  • Sedinta din data de 29.09.2010 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Amânat

    Termen pentru repartizarea cauzei la C7P - 01.11.2010.

Flux dosar


Actualizare GRPD