C******* I**** D***
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, condamnă pe inculpat la o pedeapsă de: - 1 (unu) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală. În temeiul art. 71 raportat la art. 64 alin. 1 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen., interzice inculpatului, cu titlul de pedeapsă accesorie, pe perioada executării pedepsei principale aplicate, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 81 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale aplicate, pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani, calculat potrivit prevederilor art. 82 alin. 1 C. pen. În baza art. 71 alin. 5 C. pen., dispune suspendarea executării pedepselor accesorii stabilite, prevăzute de art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În temeiul art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen., privitoare la cauzele de revocare a suspendării condiţionate. În temeiul art. 191 alin. 1 C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 350 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Amână pronunţarea la 04.10.2010.