Dosar 1416/325/2010 din 20.01.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1416/325/2010
Data dosar:
20.01.2010
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.07.2010 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Soluţionare

    În baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, condamnă inculpatul A.A., la o pedeapsă de: - 1 (unu) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. În temeiul art. 71 raportat la art. 64 alin. 1 lit. a) teza II, lit. b) şi lit. c) C. pen., interzice inculpatului, pe perioada executării pedepsei principale aplicate, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a desfăşura activitatea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, în exercitarea căreia a fost săvârşită infracţiunea reţinută în sarcina sa. În baza art. 81 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale aplicate, pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani, stabilit potrivit prevederilor art. 82 alin. 1 C. pen. În baza art. 71 alin. 5 C. pen., dispune suspendarea executării pedepselor accesorii stabilite, prevăzute de art. 71 alin. 1 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen., privitoare la cauzele de revocare a suspendării condiţionate. În baza art. 191 alin. 1 C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 150 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţa publică din 05.07.2010.

  • Sedinta din data de 19.05.2010 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Soluţionare

    În temeiul art. 183 C.p.p., se citează martorii din rechizitoriu, cu mandat de aducere cu executare efectivă.

  • Sedinta din data de 21.04.2010 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Amânat

    În temeiul art. 183 C.p.p., se citează inculpatul cu mandat de aducere cu executare efectivă. Se citează martorii propuşi prin rechizotoriu, H.S.D. şi Ş.V, sub rezerva dezbaterii probei la următorul termen de judecată.

Flux dosar


Actualizare GRPD