Dosar 1419/273/2010 din 19.11.2010

infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1419/273/2010
Data dosar:
19.11.2010
Instanta:
Judecătoria Oravița
Departament:
Dosare Civil - Penal
Obiect:
infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.09.2011 la ora 09:00

    Complet: Complet 1
  • Condamnare

    În baza art. 6 din Lg.nr. 241/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea prevederilor art. 41 al. 2, 42 Cod penal, art. 3201 Cod procedura penala, a art. 74 al. 1 lit. c si a art. 76 al. 1 lit. d Cod penal, condamnă pe inculpatul P. N., la pedeapsa de 6 (sase) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă. În baza art.71 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale. În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani si 6 (sase) luni, care constituie termen de încercare pentru inculpat, stabilit în condiţiile art.82 Cod penal. În baza art.71 alin.5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art.359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiţionate în cazul săvârşirii de noi infracţiuni. În baza art.14 si 16 Cod procedură penală raportat la art.346 Cod procedură penală art.998 si 1000 Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Agentia Nationala de Administrare Fiscala prin Directia Generala a Finantelor Publice Caras-Severin şi obligă pe inculpat in solidar cu partea civilmente responsabila SC SVR Schpenglerei SRL - societate in insolventa cu sediul in localitatea Oravita, str. 1 decembrie 1918, nr. 1, judet Caras-Severin cod fiscal RO 20721494 reprezentata prin administrator judiciar Magister SPRL cu sediul in Resita, str. Horea, nr. A7, judet Caras-Severin la plata sumei de 52.726 lei, reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat, sumă ce se va actualiza la data executării integrale a obligaţiei bugetare în conformitate cu prevederile art.120 Cod procedură fiscală. În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror si pentru inculpat. Pronunţată în şedinţa publică din data de 19.09.2011.

    Hotarare 99/2011 din 19.09.2011
  • Sedinta din data de 05.09.2011 la ora 09:00

    Complet: Complet 1
  • Amână cauza

    Respinge cererea de instituire a sechestrului asigurător formulată de partea civilă D.G.F.P. Caraş-Severin. Acordă termen de judecată la data de 19 septembrie 2011, termen cunoscut de inculpat şi partea civilă şi pentru care se citează, în calitate de parte responsabilă civilmente, MAGISTER S.P.R.L. Reşiţa - administrator judiciar al S*** S** S*********** S***** O******. Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 septembrie 2011.

  • Sedinta din data de 27.06.2011 la ora 09:00

    Complet: Complet 1
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 5 septembrie 2011, termen cunoscut de inculpat şi partea civilă şi pentru care se citează, în calitate de parte responsabilă civilmente, MAGISTER S.P.R.L. Reşiţa - administrator judiciar al S*** S** S*********** S***** O******. Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 iunie 2011.

  • Sedinta din data de 30.05.2011 la ora 09:00

    Complet: Complet 1
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 27 iunie 2011, termen cunoscut de inculpat şi partea civilă şi pentru care se citează, în calitate de parte responsabilă civilmente, S*** S** S*********** S***** O******. Emite adresă către Administraţia Financiară Oraviţa, Biroul impozite şi taxe locale pentru a comunica bunurile cu privire la care 9nculpatul figurează ca şi plătitor de impozite şi taxe. Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 mai 2011.

  • Sedinta din data de 02.05.2011 la ora 09:00

    Complet: Complet 1
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 30 mai 2011, termen cunoscut de inculpat şi partea civilă. Emite adresă către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin pentru a comunica dacă se constituie parte civilă în cauză, în caz afirmativ să comunice cuantumul sumei cu care se constituie parte civilă şi a indica numele directorului şi a persoanei însărcinate cu trimiterea răspunsului pentru a fi sancţionaţi conform art. 198 pct.4 lit.d) C. proc. pen. Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 mai 2011.

  • Sedinta din data de 18.04.2011 la ora 09:00

    Complet: Complet 1
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 2 mai 2011, termen cunoscut de inculpat şi partea civilă. Emite adresă către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin pentru a comunica dacă se constituie parte civilă în cauză iar în caz afirmativ a comunica cuantumul sumei cu care se constituie parte civilă, ataşând o copie de pe Nota de constatare seria CS 0010178 nr. 603461 încheiată de Garda Financiară Caraş-Severin la data de 12.10.2009. Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 aprilie 2011.

  • Sedinta din data de 04.04.2011 la ora 09:00

    Complet: Complet 1
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 18 aprilie 2011, termen cunoscut de inculpat şi partea civilă. Emite adresă către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin pentru a comunica dacă se constituie parte civilă în cauză iar în caz afirmativ a comunica cuantumul sumei cu care se constituie parte civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 aprilie 2011.

  • Sedinta din data de 21.03.2011 la ora 09:00

    Complet: Complet 1
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 4 aprilie 2011, termen cunoscut de inculpat şi partea civilă. Emite adresă către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin pentru a comunica dacă se constituie parte civilă în cauză iar în caz afirmativ a comunica cuantumul sumei cu care se constituie parte civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 martie 2011.

  • Sedinta din data de 07.03.2011 la ora 09:00

    Complet: Complet 1
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul inculpatului. Acordă termen de judecată la data de 21 martie 2011, termen cunoscut de inculpat şi partea civilă. Emite adresă către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin pentru a comunica dacă se constituie parte civilă în cauză iar în caz afirmativ a comunica cuantumul sumei cu care se constituie parte civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 07 martie 2011.

  • Sedinta din data de 07.02.2011 la ora 09:00

    Complet: Complet 1
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul inculpatului. Acordă termen de judecată la data de 07 martie 2011, termen cunoscut de inculpat şi partea civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 07 februarie 2011.

  • Sedinta din data de 24.01.2011 la ora 09:00

    Complet: Complet 1
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul inculpatului pentru pregătirea apărării. Acordă termen de judecată la data de 07 februarie 2011, termen cunoscut de inculpat şi partea civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 ianuarie 2011.

  • Sedinta din data de 14.12.2010 la ora 09:00

    Complet: Complet 1 - Arestaţi
  • Amână cauza

    În temeiul art. 6 C.p.p.., încuviinţează cererea de amânare formulată de către inculpat pentru a-şi angaja un apărător ales. Amână judecarea cauzei la data de 24. 01.2011, pentru când se citează inculpatul şi partea civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin. Pronunţată în şedinţa publică din 14. 12. 2010.

Flux dosar


Actualizare GRPD