S****** T******
Intimat DebitorD*** A********* A************ F********* P****** C********
Recurent CreditorAdmite cererea lichidatorului judiciar. În temeiul art.133 lit.a din legea nr.85/2006. Dispune închiderea procedurii de faliment asupra PF S****** T******. Ia act de radierea debitorului din registrul comerţului. În temeiul art.136 din lege descarcă pe lichidator de orice îndatorire sau responsabilitate faţă de debitor şi averea sa, faţă de procedură, creditori şi asociaţi. În temeiul art.135 din lege dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei generale a Finanţelor Publice Argeş şi Oficiului registrului Comerţului Argeş în vederea efectuării menţiunii de radiere şi publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la publicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Septembrie 2011 la Tribunalul Comercial Argeş.
Respinge cererea de preschimbare termen formulată de debitoarea S****** T******. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Iunie 2011 la Tribunalul Comercial Argeş.
Stabileşte termen de continuare a procedurii la data de 13.09.2011. Cu drept de recurs , odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Mai 2011 la Tribunalul Comercial Argeş.
Stabileşte termen de continuare a procedurii la data de 10 mai 2011 în vederea definitivării tabelului de creanţe. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Februarie 2011 la Tribunalul Comercial Argeş.
Stabileşte termen de continuare a procedurii la data de 1 februarie 2011 în vederea valorificării bunului din averea debitorului. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Noiembrie 2010 la Tribunalul Comercial Argeş.
Admite contestaţia debitorului. Dispune înscrierea creanţei fiscale în mod provizoriu în tabelul definitiv de creanţe. Stabileşte termen de continuare a procedurii la 09.11.2010. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Octombrie 2010 la Tribunalul Comercial Argeş.
Acordă termen la data de 12 octombrie 2010 pentru a se verifica dacă s-a declarat apel împotriva sentinţei civile nr.802/CAF/02.07.2010 pronunţată de Tribunalul A rgeş- Sectia civilă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Septembrie 2010 la Tribunalul Comercial Argeş.
Stabileşte termen de continuare a procedurii la data de 28 septembrie 2010 în vederea recuperării creanţelor. Se emite adresă către Administraţia Finanţelor Publice Câmpulung pentru a depune la dosar documente justificative pentru creanţa declarată. Cu drept de recurs , odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Iunie 2010 la Tribunalul Comercial Argeş.
Stabileşte termen de continuare a procedurii la data de 8 iunie 2010 pentru a se depune la dosar certificat de grefă din care să rezulte numărul deciziei contestate. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Mai 2010 la Tribunalul Comercial Argeş.
Amână judecarea cauzei la 11 mai 2010 în vederea depunerii la dosar a unui certificat de grefă privind existenţa dosarului nr.1177/109/2010. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Aprilie 2010, la Tribunalul Comercial Argeş.
În temeiul art.32 ali.1 teza finală din Lege nr.85/2006. Admite cererea debitorului şi deschide procedura simplificată de insolvenţă împotriva sa. În temeiul art.34 cu referire la art.11 alin.1 lit.c şi art.19 alin1 din lege desemnează în calitate de lichidator judiciar pe SCP Lichidări Info Consult SPRL , căruia îi stabileşte atribuţiile prevăzute la art.25 cu o retribuţie lunară în sumă de 500 lei, fără TVA, plătită din averea debitorului. În lipsa disponibilităţilor băneşti plata se va face din fondul de lichidare pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puţin 3 luni, aprobat de judecătorul sindic. În temeiul art.37 dispune comunicarea prezentei sentinţe instanţei judecătoreşti din Municipiul Câmpulung şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi în vederea aplicării prevederilor art.36. În temeiul art.107 alin.2 dispune dizolvarea debitorului şi ridicarea dreptului de administrare. Pune în vedere debitorului prevederilor art.44 şi art.46. Pune în vedere administratorului judiciar prevederile art.45. În temeiul art.61 dispune administratorului judiciar să notifice deschiderea procedurii de insolvenţă. În temeiul art.62 notificarea va cuprinde : - termenul limită de depunere de către creditori a opoziţiilor la sentinţa de deschidere a procedurii se stabileşte la 15 zile de la notificare. - termenul limită de înregistrare a declaraţiilor de creanţe - 29.03.2010. Declaraţiile se vor timbra cu 120 lei şi se va aplica timbrul judiciar în valoare de 0,30 lei. - termenul limită de verificare a creanţelor şi întocmire a tabelului preliminar de creanţe - 09.04.2010. - termenul de contestare a creanţelor - 16.04.2010. - termenul de soluţionare a contestaţiilor şi întocmire a tabelului definitiv de creanţe – 27.04.2010. - şedinţa adunării generale a creditorilor va avea loc la data de 12.04.2010. Lichidatorul judiciar va întocmi raportul cauzal şi îl va înregistra la data de 02.04.2010. Stabileşte termen de continuare a procedurii la 27.04.2010 în vederea definitivării tabelului de creanţe. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Februarie 2010 la Tribunalul Comercial Argeş.