R****** N* F********
ReclamantR****** A****
ReclamantŢ****** I* I**
PârâtRespinge acţiunea, aşa cum a fost modificată, formulată de reclamanţii R****** N* F******** şi R****** A**** împotriva pârâtului Ţ****** I* I**. Obligă pe reclamanţi la 400 lei cheltuieli de judecată către pârât. Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 1 iulie 2011.
Amână pronunţarea la data de 1 iulie 2011. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 iunie 2011.
Stabileşte termen pentru efectuarea cercetării la faţa locului la data de 09 iunie 2011, ora 11.00. Se va emite adresă către Postul de Poliţie Valea Danului pentru a desemna un reprezentant care să însoţească completul de judecată la faţa locului. Amână judecarea cauzei la data de 22 iunie 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 iunie 2011.
În baza art. 215 Cod procedură civilă, dispune efectuarea unei cercetări la faţa locului, stabilind termen pentru efectuarea acesteia la data de 26 mai 2011, ora 11.00. Se va emite adresă către Postul de Poliţie Valea Danului pentru a desemna un reprezentant care să însoţească completul de judecată la faţa locului. Amână judecarea cauzei la data de 01 iunie 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 mai 2011.
Se revine cu adresă către experta Monica Pintea pentru a efectua lucrarea până la termenul următor de judecată. Se va contacta telefonic experta. Se revine cu adresă către Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile pentru a lua măsurile necesare depunerii lucrării. Pune în vedere părţilor să depună la dosar, în scris, eventualele obiecţiuni, până la termenul următor de judecată, în situaţia în care lucrarea se va realiza. Amână judecarea cauzei la data de 18 mai 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 aprilie 2011.
Se revine cu adresă către experta Monica Pintea pentru a efectua lucrarea până la termenul următor de judecată. Se va contacta telefonic experta. Se revine cu adresă către Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile pentru a lua măsurile necesare depunerii lucrării. Amână judecarea cauzei la data de 20 aprilie 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 martie 2011.
Se revine cu adresă către experta Monica Pintea pentru a efectua lucrarea până la termenul următor de judecată. Se revine cu adresă către Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile pentru a lua măsurile necesare depunerii lucrării. Amână judecarea cauzei la data de 30 martie 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 martie 2011.
Admite cererea de amânare a cauzei formulată de experta Monica Pintea. Se revine cu adresă către experta Monica Pintea pentru a efectua lucrarea până la termenul următor de judecată. Se revine cu adresă către Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile pentru a lua măsurile necesare depunerii lucrării. Se va contacta experta telefonic. Amână judecarea cauzei la data de 09 martie 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 ianuarie 2011.
Admite cererea de amânare formulată de apărătorul pârâtului, avocat Tanţa Bănică, pentru lipsa raportului de expertiză tehnică judiciară. Se revine cu adresă către doamna expert Pintea Monica, pentru a efectua şi depune la dosarul cauzei lucrarea dispusă. Se revine cu adresă către Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Argeş pentru a se aduce la cunoştinţă faptul că doamna expert Pitean Minica, nu a efectuat până la acest moment, lucrarea dispusă în cauză. Se ia legătura telefonic cu doamna expert Pintea Monica. Amână judecarea cauzei la data de 26 ianuarie 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 noiembrie 2010
Dispune efectuarea unei expertize tehnice judiciare în specialitatea topometrie cu următoarele obiective: 1. identificarea proprietăţilor părţilor; 2. să se identifice gardul care face obiectul prezentei cereri; 3. să se precizeze cum este amplasat acest gard, dacă este construit pe proprietate publică sau pe proprietate privată, în cazul în care este construit pe proprietate privată, să se menţioneze pe terenul cui este construit, indicându-se dacă acesta împiedică accesul reclamanţilor la proprietatea lor. Prin tragere la sorţi, potrivit art. 202 alin.1 Cod procedură civilă, desemnează expert în persoana doamnei Pintea Monica. Stabileşte onorariu provizoriu pentru expert în sumă de 400 lei în sarcina reclamanţilor. Pune în vedere reclamanţilor să facă dovada achitării onorariului provizoriu pentru expert, în termen de 5 zile, sub sancţiunea suspendării cauzei potrivit art. 155 ind.1 Cod procedură civilă. Se emite adresă către doamna expert Pintea Monica pentru a i se aduce la cunoştinţă despre lucrarea ce o are de efectuat. Se emite adresă către Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Argeş pentru a i se aduce la cunoştinţă despre numirea doamnei expert Pintea Monica. Amână judecarea cauzei la data de 30.11.2010. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Octombrie 2010
Repune cauza pe rol. Stabileşte termen în data de 26.10.-2010, C4 civil, ora 8,30, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică, azi 08.10.2010.
Amână pronunţarea la data de 08.10.2010. Pronunţată în şedinţă publică, azi 05.10.2010.
Se va cita martorul Ţugurin C. Nicolae şi se va emite mandat de aducere pentru acesta. Pune în vedere martorului Iancu Gheorghe să se prezinte necitat pentru viitorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la 05 octombrie 2010. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Septembrie 2010.
Se vor cita martorii Ţugurin C. Nicolae şi Boboc Nicolae şi se vor emite mandate de aducere pentru aceştia. Încuviinţează cererea pârâtului privind înlocuirea martorului Ţugurin C. Nicolae cu un alt martor ce va fi depus cu listă în termen procedural. Amână judecarea cauzei la data de 10 septembrie 2010. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 iulie 2010.
În baza art. 168 Cod procedură civilă, admite cererea reclamantei R****** N* F******** şi încuviinţează pentru aceasta proba cu înscrisuri şi audierea a doi martori. Pune în vedere reclamantei R****** N* F******** să depună la dosar înscrisurile de care înţelege să se folosească şi lista cu numele şi domiciliile martorilor. În baza art. 168 Cod procedură civilă, admite cererea pârâtului şi încuviinţează pentru acesta proba cu înscrisurile de la dosar, cu interogatoriul reclamanţilor şi audierea a doi martori. Pune în vedere pârâtului să depună la dosar înscrisurile de care înţelege să se folosească, filele cu întrebări pentru reclamanţi şi lista cu numele şi domiciliile martorilor. Pune în vedere reclamantei R****** N* F******** să se prezinte la următorul termen de judecată în vederea administrării probei cu interogatoriu încuviinţată pârâtului. Se citează reclamantul R****** A****, cu menţiunea chemării la interogatoriu. Amână judecarea cauzei la data de 02 iulie 2010- Sala 1. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 11 Iunie 2010.
Dispune introducerea în cauză a numitului Ţ****** I* I**, în calitate de pârât, domiciliat în comuna Valea Danului, sat Verneşti, judeţul Argeş. Se citează pârâtul Ţ****** I* I**. Dispune scoaterea din cauză a numitului Ţugurin I. Nicolae, domiciliat în comuna Valea Danului, sat Băniceşti, judeţul Argeş. Dispune modificarea citativului în sensul celor de mai sus. Reclamanţii au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 11 iunie 2010- Sala 2. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 28 Mai 2010.