S* O******* S*
Intimat ASIGURATORP******** D* P* L************** T****
RecurentC****** O***** M***** S****
Intimat InculpatM********* A****** O***
Recurent PARTE CIVILĂS******* C***** J******* T**************** D* N*************
Intimat PARTE CIVILĂÎn baza art. 184 alin. 2, 4 Cod penal, condamnă inculpatul C. O.M.S. la o pedeapsă de : - 3 (trei) închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a şi lit b Cod penal, pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal. În baza art. 861 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, iar în baza art. 862 Cod penal, stabileşte un termen de încercare de 5 ( cinci ) ani. În baza art. 863 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, obligă inculpatul să se supună urmatoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş la datele stabilite de către acesta; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În baza art. art. 863 alin. 2 Cod penal, un exemplar al prezentei sentinţe se va comunica Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş. În baza art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 Cod penal, raportat la art. 83 şi art. 84 Cod penal. Constată că partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara nu a formulat pretenţii civile în cauză. În baza art. 14, art. 346 Cod procedură penală, obligă inculpatul alături de asigurătorul S* O******* S*, să plătească părţii civile M.A.O.suma de 750.000 euro, în limitele contractului de asigurare şi pe inculpat la plata diferenţei ce depăşeşte suma asigurată, cu titlu de daune morale şi respinge în rest pretenţiile formulate cu acest titlu. În baza art. 14, art. 346 Cod procedură penală, obligă inculpatul alături de asigurătorul S* O******* S*, să plătească părţii civile suma de 26849,36 lei cu titlu de daune materiale reprezentând cheltuieli ocazionate de îngrijirile medicale. În baza art. 14, art. 346 Cod procedură penală, obligă inculpatul, alături de asigurătorul S* O******* S* să plătească părţii civile suma de 3000 lei lunar cu titlu de cheltuieli cu îngrijitori şi recuperare pe perioada incapacităţii. În baza art. 191 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică din data de 10.11.2010.
Amanare de pronuntare
Se citează martora U.L., G. I.I- şi V.E.cu mandate de aducere efectivă în baza art. 183 C.p.p.
Încuviinţează cererea formulată de către apărătoarea părţii vătămate privind efectuarea unei noi expertize medico-legale.
Se vor cita martorii
Respinge cererea formulată de inculpat. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică azi 01.02.2010