P***** S***** A********
PetentI************ D* P****** J******* B*******
IntimatRespinge plângerea formulată de petenta P***** S***** A******** împotriva procesului verbal de contravenţiei seria CC nr. 6418465 încheiat la data de 07.09.2010, în contradictoriu cu intimatul I************ D* P****** J******* B*******, ca neîntemeiată. Irevocabila. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25.02.2011.
Amână pronunţarea la data de 25 februarie 2011. Pronunţată în şedinţa publică din 21 februarie 2011.
Se va reveni cu procedura de citare a petentei şi a martorului propus de intimat, acesta din urmă cu menţiunea că se va dispune amendarea sa dacă nu se va prezenta la următorul termen în instanţă în vederea audierii.
În temeiul art. 167 Cod procedură civilă se va încuviinţa proba testiomonială solicitată de intimat şi se va cita martorul Siminiuc Anton Daniel la adresa de domiciliu indicată. Se va reveni cu procedura de citare a părţilor.
Se va corecta în programul ecris numele petentei din „Pîrvan Simona Alexandra” în „P***** S***** A********”. În temeiul art. 86 raportat la art. 116 Cod procedură civilă, se va comunica petentei, ataşat la citaţie, duplicatul întâmpinării formulată de intimat pentru a lua cunoştinţă de conţinutul acesteia. Se va reveni cu procedura de citare a părţilor, petenta cu menţiunea de a se prezenta în instanţă pentru a fi audiată şi a propune probe în apărare.