Dosar 1430/109/2010 din 29.03.2010

calcul drepturi salariale


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1430/109/2010
Data dosar:
29.03.2010
Instanta:
Tribunalul Argeș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
calcul drepturi salariale
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 08.09.2010 la ora 8:30

    Complet: C1-LM-FOND
  • Soluţionare

    Admite în parte acţiunea. Obligă pe pârâta Şcoala Izvoru să calculeze reclamantului drepturile salariale rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 şi să îi plătească acestuia diferenţele dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea OG nr. 15/2008, începând cu data de 01.10.2008 si pana la 31.12.2009, în raport de perioada efectiv lucrată, urmând ca aceste sume să fie actualizate în raport de indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pe pârâta Comuna Izvoru, prin Primar, să vireze celeilalte pârâte fondurile necesare achitării acestor drepturi. Respinge cererea privind plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată. Definitivă şi executorie de drept. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 8.09.2010, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

  • Sedinta din data de 12.05.2010 la ora 8:30

    Complet: C1-LM-FOND
  • Încheiere

    Văzând nelegala constituire a completului de judecată Amână judecarea cauzei la 08.09.2010, pentru când citează părţile. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.05.2010 la Tribunalul Argeş - Secţia Civilă - Complet specializat litigii de muncă şi asigurări sociale

Flux dosar


Actualizare GRPD