S*** A******************** A**** S*** , P*** S*** A**** S*** R** V********** D************ I***
ReclamantS*** A******************** A**** S*** , P*** S*** A**** S*** R** V********** D********** M*******
ReclamantD**** N******
PârâtADMITE ACŢIUNEA.Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Constată că este prima zi de înfăţişare. Constată că este competentă din punct de vedere general, material şi teritorial exclusiv cu judecarea dosarului nr. 14342/288/2010 în temeiul art. 1 pct. 1 coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. a Cod proc.civ. Încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată. Amână judecarea cauzei în vederea administrării probatoriului şi acordă termen de judecată la data de 28 februarie 2011, pentru când: Din oficiu, emite adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea pentru a comunica soluţia dată în dosarul nr. 5421/P/2009, cu privire la pârât, iar în cazul în care acest dosar a fost soluţionat să-l înainteze în vederea consultării. Din oficiu, reia procedura de citare cu pârâtul la adresa cunoscută cu menţiunea „personal la interogatoriu” şi cu menţiunea prev. de art. 225 Cod proc. civ. potrivit căruia lipsa nejustificată a pârâtului la interogatoriu poate fi apreciată de instanţă drept o recunoaştere de către pârât a susţinerilor reclamantei. Se citează reclamanta la sediul acesteia din Rm. Vâlcea cu menţiunea să depună la dosar dovada de achitare a diferenţei taxei judiciare de timbru în cuantum de 5 lei, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată ca insuficient timbrată. Acordă termen în cunoştinţă reclamantei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2011.