D**** F******
PetentN*** T****
IntimatÎn temeiul art. 2781 alin. 8 lit. b Cod procedură penală admite plângerea formulată de petiţionarul D**** F****** împotriva soluţiei de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului N*** T**** sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburare de posesie, prevăzută şi pedepsită de art. 220 alin. 1 şi 2 Cod penal. Desfiinţează Ordonanţa din 17.06.2010 în Dosarul nr. 6109/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş şi dispune trimiterea cauzei la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale faţă de învinuitul N*** T**** sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburare de posesie, prevăzută şi pedepsită de art. 220 alin. 1 şi 2 Cod penal şi suplimentării probatoriului. În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză vor rămâne în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 februarie 2011.
amână pronunţarea la data de 15.02.2011
repartizat ciclic la C5
Admite cererea formulată de petentul D**** F****** şi dispune acordarea unui nou termen de judecată pentru a da posibilitatea petentului să se prezinte însoţit de apărător ales. In baza art.291 al.3 Cod procedură penală, acorda termen în cunoştinţă intimatului N*** T****, urmând să nu mai dispună citarea acestuia.
- amâna cauza la un nou termen de judecată pentru a da posibilitatea petentului să-şi angajeze apărător şi să-şi pregătească apărarea. - citarea intimatului N*** T**** domiciliat în Tg. Mureş, Aleea Carpaţi nr. 41/9 jud. Mureş pentru următorul termen de judecată, respectiv 23.11.2010.