Dosar 14436/288/2010 din 24.11.2010

partaj judiciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 14436/288/2010
Data dosar:
24.11.2010
Instanta:
Judecătoria Râmnicu Vâlcea
Departament:
CIVILA
Obiect:
partaj judiciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.03.2011 la ora 09:00

    Complet: Civ C9
  • Soluţionare

    Disjunge primul capăt din cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată la fila 44 dosar, formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul E***** I**** A*****, referitor la partajarea averii rămase de pe urma autorului Erbaşu Ion, din cadrul dosarului înregistrat sub număr unic 14436/288/2010. Formarea dosarului înregistrat pe rolul Judecătoriei Em. Vâlcea sub număr unic 3008/288/2011 pentru care fixează termen de judecată la data de 4 aprilie 2011. Admite excepţia necompetenţei teritoriale de soluţionare a Judecătoriei Rm. Vâlcea pentru capătul II din acţiunea principală, astfel cum a fost precizată de reclamant la fila 44 dosar, şi pentru cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţi, aflată la filele 12,13 dosar, referitor la ieşirea din indiviziune asupra imobilelor terenuri şi construcţii situate pe raza localităţilor Ciofrângeni şi Poenari, judeţul Argeş. Declină competenţa de soluţionare a capătul II din acţiunea principală, astfel cum a fost precizată de reclamant la fila 44 dosar, şi pentru cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţi, aflată la filele 12,13 dosar, referitor la ieşirea din indiviziune asupra imobilelor terenuri şi construcţii situate pe raza localităţilor Ciofrângeni şi Poenari, judeţul Argeş, în favoarea Judecătoriei Curtea de Argeş, judeţul Argeş. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi 7 martie 2011.

    Hotarare 2610/2011 din 07.03.2011
  • Sedinta din data de 24.01.2011 la ora 09:00

    Complet: Civ C9
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare formulată de reclamantul E***** M*****, prin apărător, şi acordă un nou termen de judecată pentru a-i da posibilitatea să ia cunoştinţă de cuprinsul întâmpinării şi a cererii de intervenţie în interes propriu. Amână judecarea cauzei la data de 07 martie 2011, pentru când: Pune în vedere reclamantului, prin apărător, să-şi precizeze acţiunea, urmând ca în raport de aceste precizări să fie pusă în discuţie competenţa teritorială de soluţionare a cauzei de faţă, în sensul de-a arăta dacă se solicită ieşirea din indiviziune de pe urma autorilor Erbaşu Ion şi Erbaşu Gheorghe, să depună copii certificate de pe actele de deces ale părţilor despre care se face vorbire în acţiune, să identifice terenurile potrivit titlurilor de proprietate aflate la dosar, să evalueze terenurile potrivit valorilor stabilite de Expertizele Camerei Notarilor Publici pe anul 2010 şi să timbreze la valoare, sub sancţiunea anulării ca insuficient timbrată. Pune în vedere reclamantului, prin apărător, ca cererea precizatoare şi toate înscrisurile solicitate să fie depuse, în copii certificate, cu 05 zile înainte de termenul acordat, sub sancţiunea prevederilor legale. Prorogă termenul de a pune în discuţia părţilor, admisibilitatea, în principiu a cererii de intervenţie în interes propriu formulată de promitenţii intervenienţi Pătru Elena, G**** I*** şi Gugea Marinela, precum şi competenţa teritorială de soluţionare a cauzei de faţă. Reluarea procedura de citare pârâtului E***** I**** A*****, cu duplicat de pe întâmpinarea formulată de pârâta E***** M**** şi cererea de intervenţie în interes propriu.

Flux dosar


Actualizare GRPD