Dosar 14447/281/2010 din 27.07.2010

plângere contravetionala


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 14447/281/2010
Data dosar:
27.07.2010
Instanta:
Judecătoria Ploiești
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
plângere contravetionala
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 31.01.2011 la ora 8:30

    Complet: FF6
  • respinge plângerea

    Respinge plangerea ca neintemeiata.

  • Sedinta din data de 15.11.2010 la ora 8:30

    Complet: FF6
  • Încheiere

    Faţă de cererea de acordare a unui nou termen de judecată, formulată de către apărătorul petentului, instanţa, apreciind cererea ca fiind întemeiată, în temeiul art. 156 alin. 1 C.p.c., urmează a o încuviinţa ; În vederea citării intimatei cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei documentaţia care a stat la baza emiterii procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria CC număr 6638419/26.07.2010 încheiat de agent Radu Gabriel din cadrul Biroului Rutier, precum şi în vederea administrării probatoriilor, instanţa consideră necesar a se amâna judecarea cauzei

  • Sedinta din data de 20.09.2010 la ora 8:30

    Complet: FF6
  • Încheiere

    Faţă de probele cu înscrisuri si cu un martor, solicitate de către petent, prin apărător, instanţa, apreciind că sunt concludente, pertinente şi utile soluţionării cauzei, în temeiul art. 167 alin. 1 C.p.c. urmează a le încuviinţa; În vederea administrarii probatoriilor, precum si pentru a da posibilitate intimatei sa depuna la dosarul cauzei documentatia care a stat la baza emiterii procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria CC număr 6638419/26.07.2010 incheiat de agent Radu Gabriel din cadrul Biroului Rutier, instanţa consideră necesar a se amâna judecarea cauzei

Flux dosar


Actualizare GRPD