Dosar 14451/196/2010 din 29.10.2010

mărturia mincinoasă (art. 260 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 14451/196/2010
Data dosar:
29.10.2010
Instanta:
Judecătoria Brăila
Departament:
Secţia penală
Obiect:
mărturia mincinoasă (art. 260 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 08.03.2011 la ora 9:00

    Complet: 7 penal
  • Condamnare

    Condamnă pe inculpatul C***** V***** la o pedeapsă de 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă în data de 12.06.2009. În baza art. 85 al. 1 C.p. dispune anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 59/23.03.2010 a Tribunalului Brăila rămasă definitivă la data de 06.04.2010. În baza art. 36 al.1 C.p., art. 34 lit. b C.p., art. 35 al.1 C.p. dispune contopirea pedepsei de 4 luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară privind interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.p. pe o perioadă de 2 ani, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, aplicată prin sentinţa penală nr. 59/23.03.2010 a Tribunalului Brăila, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare şi pedeapsa complementară privind interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.p. pe o perioadă de 2 ani, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. Interzice inculpatului exercitiul drepturilor prevazute de art.64 literele „a” teza II si „b” cod penal, respectiv dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in functiile elective publice si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat pe intreaga durata prevazuta de art.71 cod penal. In temeiul art 86/1 Cp instanţa dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei inchisorii aplicate inculpatului.

  • Sedinta din data de 01.03.2011 la ora 9:00

    Complet: 7 penal
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea hotărârii la 08.03.2011.

Flux dosar


Actualizare GRPD