S*** L* R***** C********* - C*****
PetentAdmite propunerea făcută de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată din cadrul Penitenciarului Baia Mare privind pe condamnatul SASU RĂZVAN CONSTANTIN CORNEL, fiul lui Lenin şi Cornelia, născut la data de 27.04.1974, deţinut în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1751/2010 a Judecătoriei Baia Mare şi în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 1877/2010 emis de Judecătoria Baia Mare şi atrage atenţia acestuia asupra dispoziţiilor art. 61 Cod penal. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în Baia Mare, str. Luminişului nr. 11 ap.26, jud. Maramureş. În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv onorariul pentru avocat oficiu Ilea Delia, în sumă de 100 RON, ce se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică azi 29.12.2010.