M*********** M****
PetentI************ D* P****** A* J*** A**** B* P******
IntimatAdmite plângerea contravenţională formulată de petentul M.M., împotriva procesului verbal de contravenţie, seria CC nr.6881531/13.07.2010, întocmit de intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDEŢULUI ARGEŞ B.R. PITEŞTI. Anulează procesul-verbal seria CC nr.6881531/13.07.2010. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Februarie 2011.
În temeiul disp.art.167 Cod procedură civilă admite proba cu înscrisuri şi proba testimonială în cadrul căreia să fie audiaţi doi martori, solicitate de petent. Pune în vedere petentului să depună la dosar, în termen de 5 zile, lista cu domiciliile martorilor, în vederea citării acestora, sub sancţiunea prevăzută de lege şi, de asemenea, să depună la dosar toate înscrisurile de care înţelege să se folosească în cauză, în situaţia în care mai deţine şi altele cu excepţia celor aflate la dosar. Se vor cita martorii nominalizaţi de petent în nota de probatorii, la adresele ce vor fi indicate. Amână judecarea cauzei la 11.02.2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit disp.art.153 Cod proc.civilă. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Decembrie 2010.
Admite cererea formulată de intimat prin care solicită comunicarea plângerii şi a actelor anexă, în vederea formulării apărării în cauza de faţă. Amână judecarea cauzei la 17.12.2010, pentru când petentul are termen în cunoştinţă şi pentru când se reia procedura de citare cu intimatul, cu copia plângerii contravenţionale formulată de petent şi a procesului verbal seria CC nr.6881431/13.07.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Octombrie 2010.