S* C***** D***** S**
IntimatP******* M*********** F******
RecurentAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petenta S* C***** D***** S** împotriva procesului-verbal seria CMFOC nr. 03700024 încheiat în data de 15.09.2010 în contradictoriu cu intimata P******* M*********** F******. În temeiul art. 38 din OG nr. 2/2001 înlocuieşte sancţiunea cu amendă în cuantum de 400 lei aplicată petentei cu sancţiunea avertisment. În baza art. 7 din OG nr. 2/2001 atrage atenţia petentei asupra pericolului social al faptei şi recomandă respectarea prevederilor HG nr. 333/2003. Menţine restul prevederilor din procesul-verbal contestat. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.01.2011.
Amâna judecarea cauzei la data de 18.01.2011, termen acordat pentru când se vor prezenta părţile la noul termen de judecată. Se vor cita părţile. Pronunţată in şedinţa publica, astăzi 30.11.2010.
Amână judecarea cauzei la data de 30.11.2010, termen acordat pentru când se va reface procedura de citare cu părţile, iar cu petenta S* C***** D***** S** cu copie de pe întâmpinare şi înscrisuri. Se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 19.10.2010.