Dosar 1473/104/2010 din 16.07.2010

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1473/104/2010
Data dosar:
16.07.2010
Instanta:
Tribunalul Argeș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.02.2011 la ora 8:30

    Complet: C1-LM-FOND
  • Admite in parte cererea

    Admite excepţia lipsei calităţii procesule pasive a pârâţilor I************ Ş***** A* J******** O**, Consiliul Local al comunei Bărăşti şi Primarul comunei Bărăşti şi, în consecinţă, respinge acţiunea faţă de aceşti pârâţi ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Admite, în parte, acţiunea. Obligă pe pârâta Şcoala Bărăştii de Vede să calculeze reclamantei drepturile salariale rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 şi să îi plătească acesteia diferenţele dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea OG nr. 15/2008, începând cu data de 01.10.2008 si pana la 31.12.2009, în raport de perioada efectiv lucrată, urmând ca aceste sume să fie actualizate în raport de indicele de inflaţie la data plăţii efective. Definitivă şi executorie de drept. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.02.2011.

  • Sedinta din data de 15.12.2010 la ora 8:30

    Complet: C1-LM-FOND
  • Încheiere

    Reia procedura de citare cu reclamantul. Emite adresă acestuia şi se menţionează şi pe citaţie, în sensul de a face dovada calităţii de membru de sindicat a numitei S******* I****, de a depune adeverinţă de salariat sau copie a carnetului de muncă, precum şi tabelul cu semnătura acesteia, de însuşire a acţiunii, sub sancţiunea prev. de art.1551c.proc.civ. Amână judecarea cauzei la 23 februarie 2011, termen pentru care citează părţile. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Decembrie 2010 la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă – Complet Specializat Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.

  • Sedinta din data de 29.09.2010 la ora 8:30

    Complet: C1-LM-FOND
  • Încheiere

    Modifică concepta, în sensul că se trece la reclamant doar S******* I****. Emite adresă reclamantei şi se menţionează şi pe citaţie, în sensul de a face dovada calităţii sale de membru de sindicat, de a depune adeverinţă de salariat sau copie a carnetului de muncă, precum şi tabelul cu semnătura acesteia, de însuşire a acţiunii, sub sancţiunea prev. de art.1551c.proc.civ. Amână judecarea cauzei la 15 decembrie 2010, termen pentru care se vor cirta părţile. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Septembrie 2010, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă – Complet Specializat Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.

Flux dosar


Actualizare GRPD